Copilul sărac din mahalaua Bălceştiului, ajuns marele savant de la Viena

Renunţă la şcoală pentru că dorea să devină hoţ sau, mai degrabă, căpetenie de hoţi. Petrică, aşa cum îi spuneau prietenii din Mahalaua Craiovei, fusese dus forţat de acasă, pentru că familia era prea săracă să-l aibă în grijă şi pe copilul cu pistrui.

Bordeiul neîncăpător unde, într-o singură cameră, stăteau opt oameni, mama bolnavă, tatăl, un bunic şi fraţii, nu putea să-i ţină pe toţi.

E luat de un perceptor din Bălceşti şi dus la Craiova, la un centru social, cum era pe vremea aceea. Petre urmează patru clase şi apoi renunţă şi devine golan de stradă. Jefuiau caravanele care plecau la Vidin cu cereale şi fructe. E prins de poteră şi trimis la Bălceşti.

Aici nu renunţă şi vrea să devină haiduc. La popa din sat, unde petrecea mai mult timp, găseşte primele cărţi. Preotul îl îndrăgeşte şi, pentru că are voce, îl face cântăreţ. Tânărul e forţat să meargă la şcoală, dar, după mai multe încercări, renunţă şi fuge de acasă. Vorbea mult şi considera că, dacă ştie să scrie, e suficient.

Trebuia să înveţe să mânuiască armele. Găseşte o ceată de haiduci de pe lângă Zătreni şi le cere să-l accepte şi pe el în rândul lor.

Dar, la prima lovitură, toţi sunt prinşi de poteră. Şeful poterei se amuză atunci când Petre sare primul în faţă şi spune că el este căpetenia haiducilor.

Întâmplător, prin zonă, trecea slujerul Tudor. Şeful poterei îl prezintă lui Tudor pe adolescentul căruia abia îi dăduseră tuleele şi îl întreabă ce să facă „cu mare capitan de hoţi de codri”.

Tudor zâmbeşte şi spune să i-l dea lui în primire. De acum destinul lui Petre se schimbă. Tudor îl trimite la şcoală, simte „tezaurul” ce zace în interiorul puştiului. După doi ani, la vârsta de 17 ani, Petre ajunge în casa familiei Oteteleşanu, bătrânii boieri din Beneşti. Petre se maturizează, recuperează toţi anii de şcoală pierduţi şi primul serviciu pe care îl obţine este cel de secretar personal al lui Tudor Vladimirescu. Astfel, ajunge membru de încredere al organizaţiei secrete a boierimii din Oltenia şi Muntenia, care milita pentru alungarea domnitorilor fanarioţi şi pentru independenţa faţă de turci.

Lucrează la strategia revoluţiei din 1821. Tudor Vladimirescu, simţind că secretarul său are alt viitor în faţă şi că riscul de a-l include printre revoluţionari, mai ales în cazul unui eşec, poate anula acest viitor, îl determină să ia o decizie.

Cu ajutorul financiar al Otetelişenilor, în 1820, Petrache este trimis la Paris, unde susţine examenul de intrare la Şcoala Politehnică. Examen pe care îl ia fără probleme. În anul II se înscrie şi la cursurile de limbi clasice.

În timpul studiilor brevetează primul toc rezervor din lume, mai întâi la Viena, apoi la Paris (brevet 3208, din 25 mai 1827), cu titlul Condeiul portăreț fără sfârșit, alimentându-se însuși cu cerneală (plume portable sans fin, qui s’alimente elle-même avec de l’encre).

La 15 septembrie 1830, se deschide în Anglia prima cale ferată din lume, care va face legătura între Liverpool și Manchester. La 27 octombrie 1831, tânărul Petrache Poenaru, spunea printre altele:

„Am făcut această călătorie cu un nou mijloc de transport, care este una din minunile industriei secolului… douăzeci de trăsuri legate unele cu altele, încărcate cu 240 de persoane, sunt trase deodată de o singură mașină cu aburi…”

A fost unul dintre organizatorii învățământului național românesc, fondatorul Colegiului Național Carol I din Craiova.

Între 1834 – 1836, a insistat pentru introducerea Sistemului Metric Zecimal în Muntenia. Împreună cu alți oameni de seamă, a contribuit la înființarea, în 1835, la Pantelimon, a Școlii de Agricultură. Din poziția de membru al Eforiei Școlilor Naționale, în 1850 devine co-fondator al Școlii de Poduri și Șosele (actuala Universitate de Construcții din București).

În 1870, spre sfârșitul vieții sale, a fost ales membru al Academiei Române. În discursul de recepție la primirea în Academia Română, a susținut că cele 5 luni cât a fost pandur și haiduc i-au schimbat complet destinul și va păstra toată viața, în inimă, acele clipe mărețe.

Petrache Poenaru a participat la Revoluția de la 1848 și a făcut parte din Comisia pentru liberarea robilor.v A semnat P. Poenaru pe primul comunicat al comisiei, din 12 iulie 1848, alături de Iosafat Snagoveanul și C. Bolliac (document original la Muzeul Național de Istorie a României). Din 1856, a fost venerabilul unei loji masonice bucureștene.vDevine un apropiat al domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Dintre descendenții cunoscuți se poate aminti scriitoarea Alice Voinescu (1885 – 1961), născută la Turnu Severin.

sursa:.ramnicuvalceaweek.ro