Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

De ce este specială vioara Stradivarius? Secretele celui mai scump instrument din lume

De ce este specială vioara Stradivarius? Secretele celui mai scump instrument din lume

Publicat de Cosmin Meca, 12 ianuarie 2022, 09:40

Viorile create de lutierul italian Antonio Stradivari (1644-1737) stârnesc o fascinație de neegalat în lumea muzicii clasice. De asemenea, sunt printre cele mai scumpe instrumente muzicale din lume.

În 2011, un cumpărător anonim a plătit suma record de 15.9 milioane de dolari pentru o vioară Stradivarius – numită „Lady Blunt”, după Lady Anne Blunt, una dintre fostele deținătoare – care a fost considerată de experți ca fiind a doua cea mai bine conservată dintre creațiile lui Stradivari.

Viorile Stradivarius sunt adevărate opere de artă

Antonio Stradivari - vioara Stradivarius
Antonio Stradivari în atelierul său. Foto: Wikimedia

Cea mai bine conservată creație a lutierului italian, poreclită „Mesia”, este păstrată într-o vitrină cu climă controlată în Muzeul Ashmolean din Oxford, Anglia, primind atenția și grija rezervate celor mai prețioase opere de artă.

Dintre cele peste 1.200 de instrumente construite de Antonio Stradivari de-a lungul celor 60 de ani de carieră, aproximativ 500 mai sunt încă în circulație astăzi. Cele mai multe sunt viori, dar există și câteva violoncele, chitare, mandoline și harpe.

Lui Stradivari i se atribuie mai multe inovații și îmbunătățiri de design care au contribuit la aducerea viorii la forma sa modernă. Italianul a fost considerat un maestru în vremurile sale și în deceniile care au urmat.

Dar reputația sa de „cel mai bun dintre cei mai buni lutieri” s-a consolidat abia la începutul secolului XIX, când spectacolele de vioară au început să fie organizate în săli de concert tot mai mari, unde acustica instrumentelor lui Stradivari puteau fi apreciate pe deplin.

Nu este o surpriză faptul că viorile Stradivarius sunt căutate pentru valoarea lor istorică, fără să mai vorbim de aspectul lor încântător.

Secretul stă în lac sau în lemn?

Alexandru Tomescu - vioara Stradivarius
În septembrie 2007, violonistul român Alexandru Tomescu a câștigat dreptul de a cânta la faimoasa vioară Stradivarius Elder-Voicu 1702. În 2013, în urma unui concurs național organizat de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, Tomescu a obținut acest privilegiu pentru încă cinci ani. Foto: msnews.ro

Se spune că sunetele emise de vioara Stradivarius au o profunzime incomparabilă. Dar este posibil ca, în ciuda avansurilor tehnologice, să nu fi reușit încă să confecționăm instrumente care să sune mai bine decât cele construite în secolele XVII și XVIII.

Muzicienii și oamenii de știință încă încearcă să descopere ce anume face ca vioara Stradivarius să fie specială.

Primele teorii s-au concentrat mai mult asupra lacului, poate că Stradivari a adăugat un fel de ingredient secret, dar analizele chimice din anii 2000 nu au dezvăluit nimic neobișnuit în ceea ce privește compoziția lacului lui Stradivari.

O altă pistă de investigație s-a concentrat asupra lemnului în sine. Oamenii de știință au emis ipoteza conform căreia climatul mai rece al Micii Epoci Glaciare (1300-1850) ar fi putut face ca molidul folosit pentru fața superioară a viorii să crească mai încet, fiind astfel mai dens și având o acustică mai bună.

Mai recent, oamenii de știință au descoperit că o parte din lemnul folosit de Stradivarius pentru viori a fost tratat cu diverse substanțe chimice, inclusiv aluminiu, calciu și cupru, ceea ce ar fi putut să-i modifice proprietățile acustice.

Sau totul e doar o iluzie?

Un alt grup de oameni de știință și de lutieri examinat posibilitatea ca superioritatea instrumentelor Stradivarius să fie o iluzie.

S-ar putea ca legendele țesute de-a lungul timpului în jurul viorii Stradivarius să fi condiționat violoniștii și ascultătorii să se aștepte la un sunet extraordinar de la un astfel de instrument și ca această așteptare să îi fi influențat în evaluarea sunetului.

În cadrul unei serii de experimente, cercetătorii au legat la ochi mai mulți experți violoniști și i-au lăsat să testeze șase viori vechi (inclusiv câteva create de Stradivari) și șase viori noi de calitate superioară și să își evalueze preferințele.

Vioara Stradivarius Mesia
„Mesia”, vioara Stradivarius evaluată la 20 de milioane de dolari. Foto: Pinterest

Rezultatele i-au șocat pe mulți dintre participanți: unele dintre instrumentele noi au câștigat competiția cu cele vechi.

Însă, fie că este vorba de tehnica lutierului italian sau doar de o iluzie bazată pe legendele despre măiestria lui Stradivari, viorile Stradivarius rămân și astăzi vedetele muzicii clasice din întreaga lume.

sursa: curiozitate.ro

Etichete:
Notre-Dame, restaurată spectaculos, devine cel mai vizitat monument din Franța: peste 6 milioane de vizitatori în 6 luni
Fapt divers duminică, 6 iulie 2025, 19:01

Notre-Dame, restaurată spectaculos, devine cel mai vizitat monument din Franța: peste 6 milioane de vizitatori în 6 luni

La doar șase luni de la redeschiderea sa, Catedrala Notre-Dame din Paris a atras peste 6 milioane de vizitatori, devenind cel mai vizitat monument...

Notre-Dame, restaurată spectaculos, devine cel mai vizitat monument din Franța: peste 6 milioane de vizitatori în 6 luni
Donald Trump și-a lansat un nou parfum
Fapt divers marți, 1 iulie 2025, 17:31

Donald Trump și-a lansat un nou parfum

Președintele american Donald Trump a promovat luni o nouă linie de parfumuri care îl reprezintă pe el însuși, o siluetă aurie care duce cu...

Donald Trump și-a lansat un nou parfum
Cel mai mare tablou înrămat din România va fi pictat în cadrul Festivalului IntenCity
Fapt divers luni, 16 iunie 2025, 15:20

Cel mai mare tablou înrămat din România va fi pictat în cadrul Festivalului IntenCity

O inițiativă artistică spectaculoasă va prinde viață la cea de-a patra ediție a Festivalului IntenCity, care va avea loc la Craiova, în...

Cel mai mare tablou înrămat din România va fi pictat în cadrul Festivalului IntenCity
Noi orașe mayașe antice, descoperite în Guatemala. Arheologii au găsit inclusiv un „complex astronomic”
Fapt divers luni, 16 iunie 2025, 11:03

Noi orașe mayașe antice, descoperite în Guatemala. Arheologii au găsit inclusiv un „complex astronomic”

Arheologii au descoperit rămășițele a trei orașe mayașe în jungla Petén din Guatemala. Cele trei orașe se află la aproximativ 5 kilometri...

Noi orașe mayașe antice, descoperite în Guatemala. Arheologii au găsit inclusiv un „complex astronomic”
Fapt divers vineri, 13 iunie 2025, 11:20

Mai 2025 a fost a doua cea mai caldă lună mai din istoria măsurătorilor

Luna mai din 2025 a fost a doua cea mai caldă lună mai înregistrată vreodată pe Pământ, fiind depășită doar de luna mai 2024. Aceasta a...

Mai 2025 a fost a doua cea mai caldă lună mai din istoria măsurătorilor
Fapt divers vineri, 13 iunie 2025, 09:03

Cum să prepari o socată tradițională delicioasă

Rețeta clasică, transmisă din generație în generație, păstrează simplitatea ingredientelor și respectă timpul de fermentare pentru un...

Cum să prepari o socată tradițională delicioasă
Fapt divers marți, 10 iunie 2025, 11:44

Povestea Monstrului din Loch Ness

Monstrul din Loch Ness, cunoscut și sub numele de Nessie, este o creatură legendară despre care se spune că ar locui în Loch Ness, în Scoția....

Povestea Monstrului din Loch Ness
Fapt divers marți, 3 iunie 2025, 11:22

Un obiect misterios din galaxia noastră pulsează la fiecare 44 de minute

Astronomii au detectat un obiect misterios din galaxia noastră care emite impulsuri la fiecare 44 de minute, un fenomen rar și spectaculos....

Un obiect misterios din galaxia noastră pulsează la fiecare 44 de minute