Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Dmitri Medvedev a făcut publică o nouă hartă a Europei, împărțind Ucraina, ”frățește”, cu toți vecinii

Dmitri Medvedev a făcut publică o nouă hartă a Europei, împărțind Ucraina, ”frățește”, cu toți vecinii

Publicat de Lica Simona, 28 iulie 2022, 17:14

Vicepreşedintele Consiliului Securităţii Rusiei, Dmitri Medvedev, a publicat, pe contul său de Telegram, o hartă a Europei, unde cea mai mare parte a Ucrainei aparţine altor state, relatează publicaţia rusă Vedomosti, transmite Agerpres. În postarea sa, Medvedev susţine că ar exista analişti occidentali – fără, însă, a-i nominaliza – care ar vedea în acest fel viitorul stat ucrainean, notează cotidianul citat.
Pe una dintre hărţile, publicate de fostul preşedinte rus, şapte regiuni ucrainene sunt trecute la Polonia, una la Ungaria, două la România şi 13 regiuni, plus Peninsula Crimeea, la Rusia. Astfel, Ucraina ar rămâne doar cu regiunea Kiev, conform hărţii publicate de Medvedev, în ziua în care Ucraina sărbătoreşte, pentru prima oară, Ziua statalităţii.


Pe o altă hartă, publicată de vicepreşedintele Consiliului Securităţii Rusiei, Ucraina este complet restaurată în interiorul graniţelor, de până în 2014.

Alegerile din Suedia: centrul-stânga conduce la limită în rezultatele preliminare
International marți, 15 septembrie 2026, 08:56

Alegerile din Suedia: centrul-stânga conduce la limită în rezultatele preliminare

Blocul de centru-stânga din Suedia are un avantaj fragil în rezultatele preliminare ale alegerilor: 176 de mandate, față de 173 pentru blocul de...

Alegerile din Suedia: centrul-stânga conduce la limită în rezultatele preliminare
Petrolul se scumpește după întreruperea unei conducte saudite și noi atacuri
International marți, 15 septembrie 2026, 08:54

Petrolul se scumpește după întreruperea unei conducte saudite și noi atacuri

Prețurile petrolului au crescut marți, pe fondul întreruperii unei conducte saudite și al unor noi atacuri care amplifică îngrijorările...

Petrolul se scumpește după întreruperea unei conducte saudite și noi atacuri
China aplică noi restricții de frontieră pentru cazuri legate de securitatea națională
International marți, 15 septembrie 2026, 08:53

China aplică noi restricții de frontieră pentru cazuri legate de securitatea națională

Noile reguli chineze au intrat în vigoare pe 15 septembrie. Cetățenii care revin după fapte ilegale comise în străinătate, considerate...

China aplică noi restricții de frontieră pentru cazuri legate de securitatea națională
Vremea rea îngreunează căutarea celor 129 de persoane dispărute după naufragiul din Indonezia
International marți, 15 septembrie 2026, 08:50

Vremea rea îngreunează căutarea celor 129 de persoane dispărute după naufragiul din Indonezia

Valurile puternice au îngreunat marți căutarea a 129 de persoane dispărute după răsturnarea unui feribot în Marea Java. Operațiunea a intrat...

Vremea rea îngreunează căutarea celor 129 de persoane dispărute după naufragiul din Indonezia
International luni, 14 septembrie 2026, 13:43

Vulcanul Etna a erupt din nou. Zborurile de pe aeroportul din Catania, suspendate

Potrivit ultimului buletin pentru aviație, norul degajat de erupțiile vulcanului Etna din insula Sicilia ar fi atins o înălțime de aproximativ 4...

Vulcanul Etna a erupt din nou. Zborurile de pe aeroportul din Catania, suspendate
International vineri, 11 septembrie 2026, 16:04

Comisia Europeană a aprobat o nouă tranșă a împrumutului pentru Ucraina

Comisia Europeană a aprobat vineri o nouă tranșă, de 6,1 miliarde de euro, din programul european de asistență financiară de 90 de miliarde de...

Comisia Europeană a aprobat o nouă tranșă a împrumutului pentru Ucraina
International vineri, 11 septembrie 2026, 09:28

Algeria rupe relațiile diplomatice cu Emiratele Arabe Unite

Algeria a anunțat joi, 10 septembrie, întreruperea relațiilor diplomatice cu Emiratele Arabe Unite. Decizia a fost comunicată prin televiziunea...

Algeria rupe relațiile diplomatice cu Emiratele Arabe Unite
International vineri, 11 septembrie 2026, 09:24

Comisia Europeană pregătește măsuri privind accesul minorilor la rețele sociale

Ursula von der Leyen a anunțat că va prezenta miercuri, 16 septembrie, direcțiile avute în vedere de Comisia Europeană pentru protejarea...

Comisia Europeană pregătește măsuri privind accesul minorilor la rețele sociale