Connect with us

Regional

Dosar penal, în cazul medicamentelor găsite într-o pădure din Gorj (audio)

Mii de cutii cu medicamente expirate

Published

on

Poliţiştii au întocmit dosar penal in rem (cu privire la faptă) în cazul miilor de cutii cu medicamente expirate găsite, în urmă cu două zile, într-o pădure din judeţul Gorj.

Există indicii că fapta ar fi fost săvârşită de un lanţ de farmacii din municipiul Târgu-Jiu.

Produsele farmaceutice au fost ridicate de către reprezentanţii Spitalului Judeţean şi depozitate la unitatea medicală până la finalizarea cercetărilor, iar apoi vor fi distruse conform legii. Comisarul şef al Gărzii de Mediu Gorj,

Gheorghe Sanda, a declarat că este puţin probabil ca zona în care au fost găsite medicamentele să fi fost contaminată: