Connect with us

Regional

Două evenimente, la Muzeul de Artă din Craiova: ”PictoAvangarda” și ”Clarobscur”

Published

on

Joi, 17 martie, ora 12.00, la Muzeul de Artă din Craiova, va fi lansat volumul ”PictoAvangarda”, autor Cătălin Davidescu. Evenimentul se va desfășura în Sala Oglinzilor, apreciatul critic de artă avându-i ca invitați speciali și parteneri de dialog pe Doina Lemny, muzeograf-cercetător la Muzeul Național de Artă Modernă George Pompidou din Paris, prof. univ. dr Ruxandra Demetrescu, Universitatea Națională de Arte București și Petrișor Militaru, redactor-șef al Revistei ”Mozaicul”. Moderatorul evenimentului va fi arh. Emilian Ștefârță, managerul Muzeului de Artă Craiova.

Tot joi, 17 martie, de la ora 17.00, Muzeul de Artă din Craiova va vernisa expoziția ”Clarobscur”, a artistului Petru Lucaci. Aceasta va putea fi vizitată în perioada 18 – 28 martie, în sălile de la parterul Palatului Jean Mihail, între orele 10.00 – 17.00.