După un weekend cu temperaturi de vară, vremea se răcește în majoritatea regiunilor
Weekend cu temperaturi de vară, care vor urca şi până la 30 de grade Celsius, dar apoi, vremea se va schimba rapid. De duminică, răcirea va cuprinde treptat țara, iar ploile vor apărea mai întâi în vest, nord-vest și la munte, apoi se vor extinde în întreaga jumătate de vest a țării.
Publicat de Lica Simona, 9 octombrie 2026, 15:57
”Ne mai bucurăm cumva, în anumite zone din țară, de un weekend destul de călduros, pentru că sunt temperaturi cu mult peste normele acestei perioade, dar, la sfârșitul săptămânii, duminică, temperaturile vor cobori în majoritatea regiunilor. Vom vorbi și despre precipitații, care vor ajunge în zona țării noastre prin partea de vest, vor traversa România și vor acoperi treptat celelalte zone. Ar fi o probabilitate ridicată ca, săptămâna viitoare, în zonele de munte, mai ales la altitudini, să reapară precipitațiile în formă de ploaie, lapoviță sau ninsoare” – Iulia Bărbulescu, meteorolog, ANM.