Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Filarmonica „Ion Dumitrescu” vă invită Luni, 7 NOIEMBRIE 2016 , la un CONCERT SIMFONIC

Radio România Oltenia

Publicat de Cosmin Meca, 1 noiembrie 2016, 13:44

Filarmonica „Ion Dumitrescu” vă invită Luni, 7 NOIEMBRIE 2016 , ora 19:00 la Sala Lahovari la un CONCERT SIMFONIC în a cărui deschidere veți putea asculta în primă audiție  Simfonia a II-a de Wolfgang Amadeus MOZART urmată de Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră de Camille SAINT-SAЁNS  în interpretarea Pianistei MARIA-DIANA PETRACHE iar în cea de-a doua parte orchestra simfonică a filarmonicii condusă de Dirijorul ALEXANDRU GANEA vă va prezenta Simfonia a V-a, „Reformata” de Felix MENDELSSOHN-BARTHOLDY.

 

Dirijorul ALEXANDRU GANEA

Alexandru Ganea face primii paşi în muzică studiind vioara la Liceul de Arte „George Enescu” din Bucureşti, liceu pe care îl absolvă în anul 1990. În anul 1996, Alexandru Ganea îşi finalizează studiile de Licenţă şi Master, specializarea vioară, în cadrul Academiei de Muzică din Bucureşti, Facultatea de Interpretare Muzicală, avându-i ca profesori pe doamna Cornelia Bronzetti (vioară) şi pe maestrul Dorel Paşcu Rădulescu (muzică de cameră şi orchestră). În anul 2001, violonistul Alexandru Ganea alege cariera dirijorală, fiind acum absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, Facultatea de Compoziţie, Muzicologie şi Dirijat, clasa maestrului Dumitru Goia. De-a lungul anilor, Alexandru Ganea a urmat cursuri de măiestrie cu membrii Cvartetului Voces (1993), violoncelistul Wolfgang Laufer (1993) şi dirijorul Sabin Pautza (2004 şi 2005). În anul 2010, a obţinut titlul de Doctor în Muzică al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, teza fiind elaborată sub îndrumarea maestrului Şerban Dimitrie Soreanu.

Ca violonist, Alexandru Ganea a obţinut premii la diferite concursuri naţionale, cum ar fi: Premiul al II-lea la Concursul „Ciprian Porumbescu (Suceava, 1983), Premiulal II-lea la Concursul „Haricleea Darclee” (Piteşti, 1987), Marele Premiu „Struna de aur” la Concursul Internaţional de la Bydgoszcz (Polonia, 1987), ca membru al Orchestrei de Camerâ a Liceului de Arte „George Enescu”, Premiul I la Concursul „Mihail Jora”, secţiunea cvartet (Bucureşti, 1992).

În calitate de pedagog, Alexandru Ganea a fost profesor de vioară la Liceul de Muzică. „George Enescu” până în anul 1997, când şi-a început cariera didactică universitară la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. În prezent, Alexandru Ganea este conferenţiar universitar şi dirijor al Orchestrei „Universitaria” din cadrul aceleiaşi instituţii de învăţământ muzical  superior.

Pentru dirijorul Alexandru Ganea un pas important l-a constituit câştigarea, alături de Orchestra de Camerâ „Jeunesses Musicales”, a Premiului I la Concursul Internaţional al Orchestrelor de Tineret de la Haga (Olanda, 1998). Au urmat numeroase apariţii la pupitrul unor ansambluri orchestrale din ţară şi Republica Moldova: Orchestra de Cameră Radio, Orchestra Naţională de Cameră a Republicii Moldova, orchestrele filarmonicilor din Iaşi, Sibiu, Braşov, Târgu Mureş, Oradea, Bacău, Chişinău, Craiova, Ploieşti, Botoşani, Râmnicu Vâlcea, Târgovişte, Giurgiu, orchestra Teatrului Muzical „Nae Leonard” din Galaţi. Între anii 2008 şi 2012 a fost dirijor al Filarmonicii din Piteşti, instituţie la care activează, în prezent, ca dirijor invitat permanent.

Alexandru Ganea a colaborat cu nume importante ale vieţii muzicale româneşti: pianistii Valentin Gheorghiu, Viniciu Moroianu, Vlad Dimulescu, Csiky Boldizsar, Horia Mihail, Horia Maxim, Răzvan Dragnea, Matei Varga, violoniştii Alexandru Tomescu, Gabriel Croitoru, Florin Croitoru, Cristina Anghelescu, Florin Paul, Cornelia Bronzetti, Bogdan Zvorişteanu, Alexandra Conunova, Antal Zalai, violonceliştii Marin Cazacu, Răzvan Suma, Alexandru Moroşanu, harpistul Ion Ivan Roncea, clarinetiştii Dan Avramovici, Emil Vişenescu, flautistul Cătălin Opriţoiu, trompetistul Sergiu Cârstea, cornistul Petrea Gâscă, sopranele Felicia Filip, Valentina Naforniţă, Bianca Manoleanu.

2013 – Alexandru Ganea apare în Enciclopedia Personalităţilor din România „Who is Who”

2014 – la Editura Glissando apare volumul Alexandru Ganea – „Repere dirijoral-stilistice ale programatismului”.

2015 – Casa de discuri Eurostar editeaza CD-ul Enescu, Lipatti, Silvestri – avându-i ca protagonişti pe membrii Orchestrei „Universitaria” a UNMB şi pe dirijorul Alexandru Ganea

 

 Pianista MARIA-DIANA PETRACHE

Pianista Maria-Diana Petrache (studentă în anul II la Universitatea Naţională de Muzică, clasa prof. Viniciu Moroianu şi absolventă a CNM “G. Enescu”, clasa prof. Ileana Busuioc) este o prezenţă activă pe scenele de concert. Este laureată (peste 30 de premii) a numeroase concursuri naţionale şi internaţionale (premiul I la Olimpiada Naţională de Interpretare Muzicală, 2013; premiul I şi premiul special Radio România Muzical la concursul “Ada Ulubeanu”, martie 2013; Trofeul Mozart şi Premiul I la Concursul Internaţional “W.A.Mozart” – ediţia a XVI-a, Târgovişte, 2012; Premiul III la secţiunea Formaţii camerale la Concursul Mihail Jora, 2014; Premiul I la Concursul Internaţional “Millenium”, Bucureşti – 2011; Premiul I şi Trofeul de finalist pentru Marele Premiu la Concursul Internaţional “Miniatura romantică”, Galaţi, 2011 etc.)

A susţinut concerte cu orchestra, colaborând cu ansambluri precum Orchestra de cameră Radio, dirijor Gabriel Bebeşelea (2013); orchestra Filarmonicii Oltenia din Craiova, dirijor Constantin Grigore (iunie 2014 – împreună cu pianista Seongmee Park, Coreea de Sud – şi octombrie 2014); orchestra Filarmonicii din Ploieşti, dirijor Corvin Matei (Africa de Sud), 2013; orchestra Filarmonicii “Mihail Jora” din Bacău, dirijor Valentin Doni (2013); orchestra Filarmonicii din Botoşani, dirijor George Hariton (2013); Orchestra Medicilor, dirijor I.I.Prunner (2012); orchestra Colegiului Naţional de Muzică “G. Enescu”, dirijor Gheorghe Iliuţă (2013); orchestra Lyceum Strings a Liceului George Enescu, dirijor Bogdan Vodă.

A prezentat de asemenea numeroase recitaluri (Ateneul Român – 2011, 2012, 2013, 2014; Muzeul Şuţu, 2014; Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, 2014; Centrul Cultural “Aurel Stroe”, Buşteni, 2012; Muzeul de Artă Ploieşti, 2012; Liceul de Arte Bălaşa Doamna, Târgovişte, 2012; Muzeul “George Enescu”: 2013, 2011, 2010), microrecitaluri (Ateneul Român, 2008-2013, “Serile Lipatti”, 2014) şi concerte camerale. În recitalurile susţinute pe scena sălii mici a Ateneului Român i-a avut ca invitaţi pe violonista Luminiţa Julieta Mihai (SUA) – 28.05.2014; flautistul Ion Bogdan Ştefănescu – 14.04.2013, clarinetistul Emil Vişenescu – 5.06.2012; mezzo-soprana Elmira Sebat -18.06.2011.

În domeniul muzicii de cameră, ca bursier SoNoRo 2012 şi 2010, Maria-Diana Petrache a avut onoarea de a fi îndrumată şi de a cânta alături de personalităţi de marcă ale vieţii muzicale româneşti şi internaţionale: violoncelistul David Cohen – Proiectul SoNoRo Interferenze, 5 mai 2012, Palazzo Ricci, Montepulciano, Italia; pianista Diana Ketler – Proiectul SoNoRo Interferenţe, BNR, 29.04.2010; violonista Christina Merblum – Proiectul SoNoRo Interferenţe, BNR, 29.04.2010; violonistul Alexander Sitkovetsky – Festivalul SoNoRo “Un Ballo in maschera”, ARCUB, 9 noiembrie 2010.

A participat la Cursuri de măiestrie susţinute de Andrei Gavrilov (2014), Martin Hughes (2014), Gabriel Amiraş (2012), Dana Borşan (2011), Walter Krafft (2011) şi Viniciu Moroianu (2012). Este membră a Fundaţiei Remember Enescu din 2004.

 

Preţul biletului la acest concert este de 20 de lei, iar elevii, pensionarii, studenţii şi şomerii beneficiază de reducere de 50%, respectiv 10 lei.

 

Pentru eventuale modificări de ultimă oră, vă rugăm consultaţi site-ul filarmonicii www.filarmonica-valcea.ro  sau pagina de facebook a filarmonicii.

Craiova: Trei persoane accidentate pe trotuar
Regional vineri, 30 octombrie 2026, 16:28

Craiova: Trei persoane accidentate pe trotuar

Accidentul a avut loc pe Calea București din Craiova unde o femeie, de 59 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism către strada...

Craiova: Trei persoane accidentate pe trotuar
Traficul de marfă prin PTF Porțile de Fier I va fi suspendat temporar la intrarea în România
Regional vineri, 30 octombrie 2026, 16:12

Traficul de marfă prin PTF Porțile de Fier I va fi suspendat temporar la intrarea în România

În perioada 30 octombrie 2026, ora 20.00 – 1 noiembrie 2026, ora 1.00, traficul mijloacelor de transport marfă prin Punctul de Trecere a...

Traficul de marfă prin PTF Porțile de Fier I va fi suspendat temporar la intrarea în România
Craiova: Se închide strada Râului
Regional vineri, 30 octombrie 2026, 11:29

Craiova: Se închide strada Râului

Primăria Municipiului Craiova anunţă că, în perioada 02 – 15.11.2026, vor fi instituite restricții de circulație pe strada Râului, din...

Craiova: Se închide strada Râului
Olt: Festivalul-Concurs de jocuri populare tradiționale „Alexandru Drăghici”, la Osica de Sus
Regional vineri, 30 octombrie 2026, 11:07

Olt: Festivalul-Concurs de jocuri populare tradiționale „Alexandru Drăghici”, la Osica de Sus

Comuna Osica de Sus va găzdui sâmbătă, 31 octombrie, cea de-a VIII-a ediție a Festivalului-Concurs de jocuri populare tradiționale „Alexandru...

Olt: Festivalul-Concurs de jocuri populare tradiționale „Alexandru Drăghici”, la Osica de Sus
Regional vineri, 30 octombrie 2026, 10:12

Gorj: Amendă de 50.000 lei pentru gestionarea ilegală a deșeurilor de construcții

În urma unor sesizări primite din partea cetățenilor, comisarii Gărzii de Mediu Gorj s-au deplasat pe raza orașului Bumbești-Jiu, unde au...

Gorj: Amendă de 50.000 lei pentru gestionarea ilegală a deșeurilor de construcții
Regional vineri, 30 octombrie 2026, 09:45

Turiști recuperați din masivul Mehedinți de salvamontiștii gorjeni

Salvamontiștii din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont Gorj, aflat în coordonarea Consiliului Județean Gorj, au desfășurat în cursul...

Turiști recuperați din masivul Mehedinți de salvamontiștii gorjeni
Regional joi, 29 octombrie 2026, 18:49

Mehedinți: Drum județean modernizat cu fonduri europene

Lucrările de modernizare a drumului județean DJ 564, pe tronsonul Dănceu – Jiana – Scăpău, cu o lungime de aproape 13 kilometri, au fost...

Mehedinți: Drum județean modernizat cu fonduri europene
Regional joi, 29 octombrie 2026, 16:43

Asociația Partida Romilor PRO-EUROPA Sucursala Dolj a lansat campania „Niciun copil rom în afara şcolii!”

Partida Romilor PRO-EUROPA, Sucursala Dolj, a lansat joi, 29 octombrie, campania „Niciun copil rom în afara şcolii!”, inițiativă a...

Asociația Partida Romilor PRO-EUROPA Sucursala Dolj a lansat campania „Niciun copil rom în afara şcolii!”