Connect with us

Evenimente

Hram la Mănăstirea Lainici

Sunt așteptați mii de credincioși

Published

on

În fiecare an, sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos adună credincioşi de pretutindeni la mănăstirea Lainici din judeţul Gorj. Pelerinii sosesc în număr mare încă din ajun, dorind să se roage Sfântului Irodion, Stareţul de la Lainici. Cei ce se încumetă, purced pe drumul forestier din stânga mănăstirii, străbătând câţiva kilometri prin pădure, până ce ajung la Schitul Locurele, aşezat într-o frumoasă poieniţă. Aici fusese iniţial serbat praznicul Schimbării la Faţă, dar cu timpul, hramul Schitului Locurele a fost adoptat şi de Mănăstirea Lainici.

Şi anul acesta Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei va participa la manifestările liturgice prilejiuite de serbarea hramului, alături de alţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române. Aceştia vor săvârşi slujbe atât în biserica mănăstirii, cât şi la altarul de vară al Schitului.

La ceremonia religioasă de duminică, 6 august, sunt așteptați monahi şi monahii din întreaga ţară.

După Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, clericii și credincioşii vor fi poftiţi la tradiţionala agapă frăţească.

Sărbătoarea „Schimbării la Faţă a Domnului”, ca hram al Mănăstirii Lainici, se leagă mai mult de istoria Schitului Locurele. Cinstitul aşezământ monahal este aşezat pe versantul vestic al Văii Jiului, la o altitudine de 750- 800 m, pe muntele Gropul din masivul Vâlcan. A fost temeluit între anii 1850 şi 1852, prin osteneala monahilor Luca şi Cleopa.

Hramul ales, „Schimbarea la Faţă”, se leagă de o veche tradiţie monahală, după care cei ce fac sihăstrie în munţi se aseamănă Apostolilor Petru, Ioan şi Iacov care pe Muntele Taborului au văzut minunea Schimbării la Faţă a Mântuitorului Hristos, aşa cum menţionează Sfintele Evanghelii.

 

 

Cu prilejul Sărbătorii Religioase de duminică, 6 august, „Schimbarea la Față” Hramul Sfintei Mănăstiri Lainici, CFR Călători va pune la dispoziția publicului următoarele trenuri de călători:

Pe ruta Craiova-Târgu-Jiu-Lainici:

*  Regio 2091/2083 Craiova (plecare 05:35) -Târgu Cărbunești (plecare 07:25) – Târgu- Jiu (sosire 07:58 – plecare 08:12) – Lainici (sosire 09:04) – Petrosani (sosire 09:46);

*  IR  1729 Caracal (plecare 07:20) – Craiova (plecare 08:02) – Târgu Cărbunești (plecare 09:25) – Târgu-Jiu (plecare 09:54) – Lainici (sosire 10:40) – Petrosani  (sosire 11:14).