Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Învierea Domnului, întâmpinată de credincioșii din întreaga țară

Învierea Domnului, întâmpinată de credincioșii din întreaga țară

Publicat de Lica Simona, 16 aprilie 2023, 10:42

Creştinii ortodocși, greco-catolici și neoprotestanţi din România celebrează, astăzi, Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare creştină. La miezul nopții, credincioşii au primit lumină de la preoţi şi au ascultat în faţa bisericilor relatarea evanghelică despre Învierea Domnului.
La Sibiu, Slujba Învierii a fost oficiată şi în Muzeul Astra din Pădurea Dumbrava , de la marginea oraşului, cel mai mare muzeu în aer liber din ţara noastră. Ceremonia religioasă a avut loc în biserica de lemn, veche de peste 250 de ani, care a fost deschisă pentru credincioşi, aproape de miezul nopţii. Potrivit tradiţiei, la finalul slujbei, au fost împărţite Sfintele Paşti.
La Constanţa, lumina sfântă a fost adusă de pe mare de Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie. El a precizat că, în acest fel, a respectat tradiţia, conform căreia Apostolul Andrei a adus de pe mare lumina lui Hristos în Dobrogea. Arhiepiscopul Teodosie a plecat, apoi, într-o procesiune către parcul Catedralei „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanţa, unde a oferit Sfânta Lumină credincioşilor. De la miezul nopţii, a oficiat Canonul Învierii în altarul de vară, urmat de săvârşirea Sfintei Liturghii.

Via Transilvanica este oficial traseu pedestru de interes național
National vineri, 12 iunie 2026, 14:25

Via Transilvanica este oficial traseu pedestru de interes național

Traseul Via Transilvanica a devenit oficial traseu pedestru de interes național, urmare a unui ordin semnat de ministrul interimar al Economiei,...

Via Transilvanica este oficial traseu pedestru de interes național
EFdeN formează 1.000 de profesori pentru predarea sustenabilității, inclusiv în Dolj
National vineri, 12 iunie 2026, 11:34

EFdeN formează 1.000 de profesori pentru predarea sustenabilității, inclusiv în Dolj

EFdeN derulează SustenAbilitate 2.0, un program național prin care aproximativ 1.000 de profesori din 20 de județe sunt formați să predea...

EFdeN formează 1.000 de profesori pentru predarea sustenabilității, inclusiv în Dolj
Primul spital de recuperare din istoria Băilor Govora prinde contur
National vineri, 12 iunie 2026, 10:49

Primul spital de recuperare din istoria Băilor Govora prinde contur

Primul spital de recuperare din istoria Băilor Govora prinde contur, la puțin peste un an de la semnarea protocolului de predare-primire a fostei...

Primul spital de recuperare din istoria Băilor Govora prinde contur
Diana Buzoianu anunță controale dure pe litoral după haosul cu șezlonguri și instalații îngropate ilegal în nisip
National vineri, 12 iunie 2026, 08:53

Diana Buzoianu anunță controale dure pe litoral după haosul cu șezlonguri și instalații îngropate ilegal în nisip

Diana Buzoianu a anunțat controale dure pe litoral, după situațiile semnalate anul trecut, când mai mulți operatori au amplasat șezlonguri pe...

Diana Buzoianu anunță controale dure pe litoral după haosul cu șezlonguri și instalații îngropate ilegal în nisip
National joi, 11 iunie 2026, 15:58

Cod portocaliu și Cod galben de inundații în cea mai mare parte a țării

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis o Avertizare hidrologică de Cod portocaliu și Cod galben, valabilă în...

Cod portocaliu și Cod galben de inundații în cea mai mare parte a țării
National joi, 11 iunie 2026, 15:25

„Babic de Buzău” – nou produs românesc înregistrat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene s-a publicat joi, 11.06.2026, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2026/1253 al Comisiei din 04 iunie...

„Babic de Buzău” – nou produs românesc înregistrat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
National joi, 11 iunie 2026, 11:16

Festivalul Internațional Grand Prix Nova, organizat de Radio România, deschide dialogul cultural internațional

În perioada 14-20 iunie 2026, Radio România organizează a XIV-a ediție a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova,...

Festivalul Internațional Grand Prix Nova, organizat de Radio România, deschide dialogul cultural internațional
National joi, 11 iunie 2026, 08:29

Dosarul 10 August se apropie de prima hotărâre, la aproape opt ani de la intervenția din Piața Victoriei

Dosarul 10 August se apropie de verdict. Tribunalul Militar București ar putea pronunța prima hotărâre în cazul intervenției în forță a...

Dosarul 10 August se apropie de prima hotărâre, la aproape opt ani de la intervenția din Piața Victoriei