Connect with us

Regional

Ocrotitorul bibliotecarilor vâlceni sarbatorit la Racovita

Mănăstirea „Renaşterea Loviştei” il serbeaza azi pe Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ.

Published

on

Azi, 5 august 2015, Mănăstirea „Renaşterea Loviştei” din comuna Racoviţa şi bibliotecarii vâlceni îşi serbează ocrotitorul, pe Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ. Sfânta Liturghie va fi săvârşită de către Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, arhiepiscopul Râmnicului.

După slujba religioasă, în incinta Centrului social-filantropic al Arhiepiscopiei Râmnicului din comuna Racoviţa, are loc o amplă manifestare cultural-artistică prilejuită de sărbătoarea bibliotecarilor din judeţul Vâlcea. Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ a fost ales ocrotitor al bibliotecarilor şi al tuturor celor care îşi desfăşoară activitatea în bibliotecile din judeţul Vâlcea în anul 2014, la iniţiativa IPS Varsanufie, arhiepiscopul Râmnicului, întrucât acest sfânt român a îndeplinit ascultarea de bibliotecar la Sfânta Mănăstire Neamţ, unde a pus în rânduială mulţimea de cărţi şi manuscrise care se găseau acolo şi, mai apoi, în Lavra Sfântului Sava cel Sfinţit, de lângă Ierusalim.

Aceste informaţii ne-au fost oferite de către biroul mass-media al Arhiepiscopiei Râmnicului.