Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

La școală!

La școală!

Publicat de Cosmin Meca, 2 noiembrie 2016, 10:00

Institutul Cultural Român  vă invită miercuri, 2 noiembrie 2016, ora 18.00, la evenimentul de lansare a volumului „La școală cu Regele Mihai. Povestea Clasei Palatine” de Tudor Vișan-Miu.

Cartea a apărut la Editura Corint în colecția „Istorie cu blazon”.

Alături de tânărul autor, vor lua cuvântul istoricul Georgeta Filitti, președintele ICR, Radu Boroianu, și coordonatorul colectiei „Istorie cu blazon”, istoricul Filip-Lucian Iorga. La eveniment va fi prezentă și A.S.R. Principesa Maria.

Lansarea cărții va avea loc la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38, București).

Noul titlu al colecției „Istorie cu blazon”, „La școală cu Regele Mihai. Povestea Clasei Palatine” de Tudor Vișan-Miu reprezintă o sinteză solid documentată despre etapa formării Regelui Mihai și despre specificul Clasei Palatine, o metodă de educare cu adevărat originală menită să familiarizeze viitorul suveran al țării cu tânăra elită a tuturor categoriilor sociale și a tuturor provinciilor istorice. Astfel, autorul Tudor Vișan-Miu reunește citatele unor scriitori consacrați care au abordat această temă, memoriile Regelui și ale colegilor săi de școală, precum și documente inedite din portofoliul Arhivelor Naționale și din presa vremii. Prin intermediul acestora, cartea recreează cu migală contextul politic și social al epocii, precum și tensiunea unei perioade tulburi a istoriei României – un exemplu în acest sens este bacalaureatul Principelui Moştenitor desfășurat pe 27 iunie 1940, în chiar ziua în care Consiliul de Coroană acceptă ultimatumul sovietic şi cedarea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord.

„Ca nepot al lui Duiliu Zamfirescu, fac parte dintr-o familie care a profesat scrisul și diplomația, cum au făcut bunicul, tatăl, sora și fratele meu. Ca și Regele, și eu am fost pasionat de motoare. I-am fost Măriei Sale coleg, prieten și partener în hobby-ul cu mașinile. Regele Mihai a primit, în liceu, o educație foarte bună și, prin călătoriile din țară, pe care le-am făcut împreună, a ajuns să cunoască România mai bine decât oricine. Dacă îl cunoști, cu bunele și relele lui, constați cum calitățile sale sunt mult mai numeroase decât defectele. Noblesse oblige!” – Lascăr Zamfirescu, fost elev în Clasa Palatină

„Majestatea Sa Regele Mihai ne poate servi oricând drept model de bună-creştere, de eleganţă şi de înţelepciune, de tărie în credinţă şi de loialitate faţă de cei pe care s-a născut să-I conducă şi să-i slujească. Regele nostru este şi rezultatul unei formule originale de educaţie, a cărei poveste o veţi citi în continuare. Toţi Regii şi toate Reginele României au avut parte de o educaţie aleasă, dar în cazul Regelui Mihai metoda s-a aflat la intersecţia educaţiei primate în particular cu aceea oferită de şcolile publice. Principele Moştenitor Mihai a avut, astfel, posibilitatea de a primi o educaţie de o calitate specială, dar şi de a intra în contact cu ţara şi cu oamenii ei.” – Filip-Lucian Iorga

TUDOR VIŞAN-MIU (n. 1995) este, în prezent, student al Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi absolvent al Colegiului Naţional „Gheorghe Lazăr” din Bucureşti. Pasionat de istoria monarhiei din România şi de istoriile familiale, în timpul liceului a realizat biografiile colegilor de Clasă Palatină ai Regelui Mihai, Radion Chiaburu şi Lascăr Zamfirescu. A publicat un eseu intitulat „Dimitrie Cantemir, eruditul, moralistul, educatorul” în volumul bilingv Dimitrie Cantemir – Educator al Românilor. Concurs naţional de eseuri (Editura Pro Universitaria, 2014) şi două eseuri despre Regina Elisabeta şi Principesa Ileana în volumul Anul Regal (Editura Adenium, Iaşi, 2016, coeditori Daniel Şandru şi Alexandru Muraru). Din 2013 este membru asociat al Institutului Român de Genealogie şi Heraldică „Sever Zotta” din Iaşi.

Accesul publicului la eveniment este liber, în limita locurilor disponibile.

A treia dronă doborâtă de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române, în numai trei zile
National duminică, 26 iulie 2026, 12:01

A treia dronă doborâtă de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române, în numai trei zile

Informația a fost confirmată oficial. Este a treia dronă doborâtă în spațiul aerian al României în trei zile consecutive. Duminică, 26...

A treia dronă doborâtă de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române, în numai trei zile
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale permite depunerea cererilor fără extras de carte funciară
National vineri, 24 iulie 2026, 13:12

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale permite depunerea cererilor fără extras de carte funciară

Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a instituţiei, AFIR aplică o serie de măsuri, ca urmare a indisponibilităţii temporare a sistemului...

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale permite depunerea cererilor fără extras de carte funciară
Alertă aeriană în România: dronă neutralizată de un pilot român
National vineri, 24 iulie 2026, 12:11

Alertă aeriană în România: dronă neutralizată de un pilot român

O aeronavă F-16 a Forțelor Aeriene Române, aparținând Bazei 86 Aeriene de la Fetești, aflată vineri, 24 iulie, într-o misiune de monitorizare...

Alertă aeriană în România: dronă neutralizată de un pilot român
Carburanții se scumpesc din nou. Motorina se apropie de 10 lei pe litru
National vineri, 24 iulie 2026, 11:00

Carburanții se scumpesc din nou. Motorina se apropie de 10 lei pe litru

Prețurile carburanților continuă să crească, după ce cotația barilului de petrol a depășit din nou pragul de 100 de dolari. Majorările sunt...

Carburanții se scumpesc din nou. Motorina se apropie de 10 lei pe litru
National vineri, 24 iulie 2026, 09:45

Criză de personal în spitale: Guvernul a aprobat doar 22 de posturi din peste 7.600 solicitate

Guvernul a aprobat, joi, 23 iulie, ocuparea a 22 de posturi de asistenți medicali la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Marie Curie” din...

Criză de personal în spitale: Guvernul a aprobat doar 22 de posturi din peste 7.600 solicitate
National vineri, 24 iulie 2026, 09:13

Incident în Marea Neagră: navă comercială avariată în apropiere de Sfântu Gheorghe. Autoritățile iau în calcul impactul cu o dronă maritimă sau o mină

O navă comercială care transporta cărbune din Statele Unite către Ucraina a fost avariată în noaptea de 23 spre 24 iulie, în Zona Economică...

Incident în Marea Neagră: navă comercială avariată în apropiere de Sfântu Gheorghe. Autoritățile iau în calcul impactul cu o dronă maritimă sau o mină
National joi, 23 iulie 2026, 16:08

Președintele Nicușor Dan a promulgat Legea prosumatorilor. Surplusul de energie va putea fi folosit pentru plata altor facturi

Una dintre cele mai importante modificări este introducerea facturării și decontării lunare pentru energia electrică livrată în rețea de...

Președintele Nicușor Dan a promulgat Legea prosumatorilor. Surplusul de energie va putea fi folosit pentru plata altor facturi
National joi, 23 iulie 2026, 15:58

Cele cinci mari confederații sindicale cer retragerea Legii salarizării: „Un proiect prost conceput”

Sindicatele anunță că nu vor mai participa la consultări și solicită reluarea reformei de la zero, după instalarea unui Guvern cu puteri...

Cele cinci mari confederații sindicale cer retragerea Legii salarizării: „Un proiect prost conceput”