La televizor

Publicat de Cosmin Meca, 10 martie 2018, 08:30 / actualizat: 29 ianuarie 2021, 21:31

Dom’ne, în ceea ce mă priveşte sunt un om absolut normal, un contribuabil cuminte, un plătitor la zi, respect legile, zic „săru’ mâna” şi „vă salut”, dar am un defect: beau apă cu noaptea-n cap! În rest, ca tot cetăţeanul, dimineaţa când mă scol mai întâi pe ochi mă spăl, după care, am – n-am treabă (dacă n-am îmi găsesc alţii), mă duc, frumuşel, la serviciu.

Mă uit peste ziare, îmi dau cu părarea, citesc horoscopul ca să văd când e zi de leafă, cercetez cursul valutar ca să mă obişnuiesc cu banca şi rata şi mica publicitate ca să-mi dau cu părerea. La „decese” nu mă uit pentru că am televizor acasă.

Termin programul (şi el pe mine!), mă-ntorc acasă, mă clătesc un pic, mă schimb (singur!), nu beau, nu mănânc, nu fumez, dau drumul la televizor. Îl pornesc, adică, îl aprind, îl pun în stare de funcţionare, m-aşez comod, îmi pun ochelarii şi mă croiesc pe informaţie. Mă culturalizez! Mă instruiesc! Mă informez! Un om informat face cât doi neinformaţi! Un om cult face cât o duzină din ceilalţii! Un om instruit face linişte într-un pluton de neinstruiţi! Şi, normal, ştirile înainte de toate!

Numai că trebuie să ai inspiraţie, fler, să ştii pe ce buton apeşi. Uite, de exemplu, într-o zi şi numai într-o jumătate de oră, pe un singur canal de televiziune, am prins trei violuri. Unul de fată mare, unul de babă bătrână şi unu-n grup numeros. E ceva, nu? Astea – violurile – sunt mai rărişoare, nu sunt chiar pentru toată lumea, nu sunt chiar pentru chiar toate-toate ecranele. Este, care va să zică, o lucrătura mai finuţă, mai de doftă… Stăm, însa bine de tot, la accidentele de circulaţie. Eu cred că atunci când se-ntâmplă nenorocirea cei de la „Ambulanţă” cheamă, întâi de toate, televiziunile. Altfel nu pot să-mi explic cum ajung toţi odată şi înaintea rudelor si neamurilor celor implicaţi în accident. Pe orice post aceeaşi poezie, aceleaşi imagini, aceiaşi vorbitori, aceiaşi salvatori. Accidentul este groaznic, fiarele sunt contorsionate, conducătorul auto nu s-a asigurat, victimele sunt la spital şi dacă vor fi găsite vinovate riscă. Schimb postul, dar nu m-ajută cu nimic! În alte părţi aceleaşi poveşti sau doi inşi care se ceartă pe caşcavalul politic.

Buuun! Începem programul de seara: băgăm film. Aici lucrurile sunt clare, nu-i niciun fel de zor, nu pierzi, nu câştigi nimic. Dacă n-ai văzut un film pe un canal nu-i niciun fel de pagubă –  îl vezi peste câteva zile în altă parte şi peste tot în reluare. De obicei, la televizor, un film normal durează vreo trei ore, iar în pauzele publicitare poţi să te duci liniştit la o nuntă, la un botez, la o cumetrie, la o onomastică.

Oricum, după pauze nu prea mai pricepi mare lucru, mai ales că mai schimbi canalul şi vezi altceva. Aşa se face că atunci când ai decis să închizi televizorul ai văzut, simultan, vreo două-trei filme şi ai un cap plin de nedumeriri.

Cum se face – te-ntrebi în liniştea nopţii – că regele care avea trei fete şi-un pistol mitralieră s-a-nhăitat cu traficantul de droguri care era grav bolnav şi avea o iubită care era bunica unui industriaş texan şi, în final, se căsătoreşte cu fratele unui revoluţionar cubanez de origine mexicană. Asta ar fi una la mână! Pe de altă parte, ar mai fi o enigmă. De ce industriaşul texan stătea în coliba unchiului Tom în timp ce fetele regelui şi traficantul de droguri grav bolnav culegeau bumbac şi ciolfăiau gumă de mestecat cot la cot cu fratele revoluţionarului cubanez de origine mexicană? Mă rog!…