Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Lucrări de amenajare a incintei SCJU Craiova

Lucrări de amenajare a incintei SCJU Craiova

Publicat de Cosmin Meca, 21 noiembrie 2019, 16:00

Investițiile derulate de Consiliul Județean Dolj la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova continuă cu amenajarea incintei unității sanitare, a declarat președintele Consiliului Județean, Ion Prioteasa, care a precizat că este vorba despre un demers cu o valoare de aproximativ 2,4 milioane de euro, ce vizează o suprafață totală de peste 4 hectare.

Una dintre componentele principale ale proiectului constă în modernizarea parcărilor existente, dar și în crearea unora noi, astfel încât suprafața cu această destinație va urca de la aproximativ 5.000 la peste 14.000 de metri pătrați. Astfel, vor fi asigurate, în total, aproape 700 de locuri pentru autovehicule, destinate atât angajaților Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova, cât și studenților de la Universitatea de Medicină și Farmacie sau persoanelor venite în vizită la pacienții internați aici, ceea ce se traduce într-un flux de câteva mii de oameni în fiecare zi.

Totodată, vor fi reabilitate aleilor și drumurile de acces, vor fi reamenajate spațiile verzi, sens în care este prevăzută și montarea de bănci și foișoare. De asemenea, va fi realizat un sistem modern de iluminat pentru întreaga incintă a spitalului, dar și unul pentru supravegherea video.

„Această nouă inițiativă se înscrie în strategia Consiliului Județean, care, în ultimii ani, a sprijinit sectorul sanitar printr-o serie de investiții, multe dintre ele concentrate în jurul Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova, unde în prezent se află în desfășurare lucrările de modernizare și extindere a Unității de Primire a Urgențelor, dar și reparațiile derulate etapizat, etaj cu etaj, în cadrul unui proiect în sumă totală de 4 milioane de euro.”, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.

Contractul pentru amenajarea incintei Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova, semnat în această săptămână, are o valoare de 11.534.308,40 lei, inclusiv TVA, iar durata de realizare este de 12 luni, dintre care 4 luni sunt prevăzute pentru elaborarea documentației tehnico-economice, iar 8 luni pentru executarea lucrărilor.  

Peste 70 de specialiști, la Conferința Internațională „Filosofia Formei”, de la Târgu Jiu. Moștenirea lui Brâncuși, analizată din perspective multiple
Regional sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:30

Peste 70 de specialiști, la Conferința Internațională „Filosofia Formei”, de la Târgu Jiu. Moștenirea lui Brâncuși, analizată din perspective multiple

Conferința Internațională „Filosofia Formei”, desfășurată la Târgu Jiu, continuă cu dezbateri despre opera lui Constantin Brâncuși și...

Peste 70 de specialiști, la Conferința Internațională „Filosofia Formei”, de la Târgu Jiu. Moștenirea lui Brâncuși, analizată din perspective multiple
Ziua Armatei, sărbătorită la Târgu Jiu
Regional vineri, 23 octombrie 2026, 14:53

Ziua Armatei, sărbătorită la Târgu Jiu

Evenimentele sunt organizate cu sprijinul autorităților administrației publice locale și au ca scop cinstirea eroilor neamului, promovarea...

Ziua Armatei, sărbătorită la Târgu Jiu
Slatina/Focuri de armă în timpul unor percheziții. Un fost viceprimar a tras cu o armă de vânătoare
Regional vineri, 23 octombrie 2026, 13:57

Slatina/Focuri de armă în timpul unor percheziții. Un fost viceprimar a tras cu o armă de vânătoare

Bărbatul, în vârstă de 60 de ani, este cercetat într-un dosar de șantaj și camătă. Polițiștii din județul Olt puneau în executare...

Slatina/Focuri de armă în timpul unor percheziții. Un fost viceprimar a tras cu o armă de vânătoare
Vâlcea: Noile cazane de la CET sunt pregătite să intre în funcțiune
Regional vineri, 23 octombrie 2026, 11:27

Vâlcea: Noile cazane de la CET sunt pregătite să intre în funcțiune

Consiliul Județean Vâlcea a adoptat, vineri 23. octombrie, în ședință extraordinară, hotărârile privind darea în concesiune către...

Vâlcea: Noile cazane de la CET sunt pregătite să intre în funcțiune
Regional vineri, 23 octombrie 2026, 10:46

Gorj: Gala „150 de Personalități Gorjene” la Târgu Jiu

Vineri, 23 octombrie, începând cu ora 16.00, amfiteatrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu va găzdui Gala „150 de...

Gorj: Gala „150 de Personalități Gorjene” la Târgu Jiu
Regional vineri, 23 octombrie 2026, 09:46

Consiliul Județean Gorj marchează 162 de ani de la înființare

Consiliul Județean Gorj marchează vineri, 23 octombrie, împlinirea a 162 de ani de la înființarea instituției. Cu această ocazie,...

Consiliul Județean Gorj marchează 162 de ani de la înființare
Regional vineri, 23 octombrie 2026, 09:11

Dolj: persoană reținută pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

Dolj: persoană reținută pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.
Regional joi, 22 octombrie 2026, 14:45

”Filosofia formei” – o întâlnire internațională, un reper pentru Târgu Jiu

La evenimente vor participa cercetători, istorici de artă, artiști, curatori, specialiști în patrimoniu, diplomați și reprezentanți ai...

”Filosofia formei” – o întâlnire internațională, un reper pentru Târgu Jiu