Connect with us

Fapt divers

6 august: Schimbarea la faţă a Domnului

Ce să NU faci în această zi!

Published

on

Schimbarea la Faţă a Mântuitorului reprezintă data la care Iisus, împreună cu trei dintre mucenicii cei mai apropiaţi, Petru, Iacob si Ioan, au urcat pe muntele Tabor ca sa se roage. Aici, apostolii au fost învăluiţi într-un nor de lumină, în timp ce Iisus se ruga.

Schimbarea la faţă, 6 august, constituie, de asemenea, un moment important în calendarul viticol: în această zi nu se lucrează și la biserică se duc poame din noua recolta, se binecuvântează și se împart.

În această zi nu e bine să te cerți cu nimeni și nici să fii certat de cineva, că așa vei fi tot anul, până la următoarea sărbătoare. Fetele sunt sfătuite să nu se pieptene în această zi, pentru că nu le mai crește părul, așa cum nu mai crește nici iarbă.

În această zi se interzice scăldatul.