Connect with us

Evenimente

Mariah Carey, stea pe Walk of Fame din Hollywood

Steaua dedicată artistei americane va fi cea de-a 2.556-a de pe Aleea Celebrităţilor din Hollywood.

Published

on

Cântăreaţa americană Mariah Carey va primi o stea pe Walk of Fame din Hollywood, în cadrul unei ceremonii care va avea loc pe 5 august, au anunţat reprezentanţii Camerei de Comerţ din Los Angeles, potrivit Mediafax.

Steaua dedicată artistei americane va fi cea de-a 2.556-a de pe Aleea Celebrităţilor din Hollywood. La ceremonia de dezvelirea ei vor fi prezenţi regizorii Lee Daniels şi Brett Ratner, dar şi CEO-ul casei de discuri Epic Records, L.A. Reid.

Mariah Carey – care deţine 18 piese ce au ajuns pe primul loc în topul american, mai mult decât oricare alt artist solo – susţine în această perioadă un turneu în Las Vegas şi a spus că această serie de show-uri au împiedicat-o să lucreze la cel de-al 15-lea album de studio din carieră.

Mariah Carey, câştigătoare a cinci premii Grammy, a cunoscut succesul în anii ’90, prin lansarea unui album care îi poartă numele.