Connect with us

Meteo

Meteo – 19 noiembrie

Published

on

În următoarele 24 de ore, în Oltenia, vremea se menține ușor mai caldă decât normalul termic al datei calendaristice, în cea mai mare parte a regiunii. Cerul va mai mult noros, iar pe arii relativ extinse, mai ales în cursul nopții, va ploua. Pe arii restrânse, în special în nordul regiunii, cantitățile de precipitații vor fi de 15 – 25 de litri pe metru pătrat. La munte, la altitudini mari, vor fi precipitații și sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab, până la moderat, cu intensificări izolate în estul regiunii și la munte, mai ales în cursul nopții. Temperatura aerului va înregistra valori maxime cuprinse între 10 și 14 grade Celsius, iar minimele de la noapte se vor încadra între 4 și 8 grade Celsius. Izolat, vor fi condiții de ceață.