Nicolae Grigorescu – primul dintre fondatorii picturii române moderne

Publicat de Cosmin Meca, 5 decembrie 2015, 12:31 / actualizat: 29 ianuarie 2021, 20:05

Radio Romania Regional vă prezintă proiectul “Eu aleg România – 100 de români pentru istoria lumii”. 100 de personalităţi din cultură sau ştiinţă care au marcat dezvoltarea lumii prin realizările lor. 100 de români care prin creativitate, muncă şi curaj au adus România între ţările care au îmbogăţit cunoaşterea universală.

Astăzi vi-l prezentăm pe Nicolae Grigorescu, primul dintre fondatorii picturii române moderne, urmat de Ion Andreescu şi Ştefan Luchian, devenit un simbol pentru tinerele generaţii de artişti care, în primele decenii ale secolului al XX-lea, căutau să identifice şi să aducă la lumină valorile profund definitorii ale spiritualităţii româneşti.

Nicolae Grigorescu se naşte în satul Pitaru (judeţul Dâmboviţa), fiind al şaselea copil al lui Ion şi al Ruxandrei Grigorescu.
După o timpurie ucenicie (1848-1850) în atelierul miniaturistului şi pictorului de biserici ceh Anton Chladek, execută icoane pentru biserica din Băicoi, judeţul Prahova, şi Mănăstirea Căldăruşani. În 1856, realizează compoziţia istorică Mihai scăpând stindardul, pe care o prezintă Domnitorului Barbu Ştirbei, împreună cu o petiţie prin care solicită un ajutor financiar pentru studii. În anii 1856-1857, pictează biserica nouă a Mănăstirii Zamfira, judeţul Prahova, apoi, până în anul 1861, biserica Mănăstirii Agapia. La intervenţia lui Mihail Kogălniceanu, care îi apreciază calitatea picturii, primeşte o bursă pentru a studia la Paris.

În toamna anului 1861, tânărul Grigorescu pleacă la Paris, unde intră la Şcoala de Belle-Arte, frecventând atelierul lui Sébastien Cornu, unde este coleg cu Auguste Renoir. Conştient de propriile-i lacune în formaţia artistică, va studia în primul rând desenul şi compoziţia. Părăseşte însă curând acest atelier şi, atras de concepţiile artistice ale Şcolii de la Barbizon, se stabileşte în această localitate, desăvârşindu-şi educaţia picturală prin asimilarea experienţei unor artişti ca Jean-François Millet, Camille Corot, Gustave Courbet şi Théodore Rousseau.

În cadrul Expoziţiei Universale de la Paris (1867), participă cu şapte lucrări, expune la Salonul parizian din 1868 tabloul Ţigăncuşă, revine de câteva ori în ţară şi, începând din 1870, participă la Expoziţiile artiştilor în viaţă şi la cele organizate de Societatea Amicilor Bellelor-Arte. În 1877, este chemat să însoţească armata română în calitate de pictor de front, după cum ne spune directorul Casei Memoriale din Câmpina Dan Rădulescu:

continuare …

[jwplayer mediaid=”185355″]