Numele locuitorilor din Dacia romană. Ce semnificație aveau?

Detalii importante despre identitatea și chiar viața oamenilor din trecut ne poate oferi și onomastica – știința care studiază numele de persoane. Numele face dezvăluiri sociale, culturale, uneori etnice, asupra persoanei care îl poartă și a familiei sale. Nu trebuie însă să confundăm proveniența etimologică a numelui cu etnia persoanei, înțeleasă în sens genetic; numele indică, mai ales, un background cultural și o serie de preferințe și conjuncturi, uneori cu conotații etnice, iar alteori nu. 

De asemenea, pentru Imperiul Roman, numele ne pot indica statutul juridic al unei persoane, adică dacă aceasta avea calitatea de cetățean al statului roman (și implicit drepturi economice și politice depline) sau nu, deoarece ele aveau structuri diferite. 

Peregrini şi cetăţeni: nume simple vs tria nomina

Ne-cetățenii se numeau peregrini și nu beneficiau de unele drepturi, în special de cele de natură politică (respectiv de a alege și de a fi aleși în funcții publice), dar aveau drepturi civile și de proprietate destul de largi.

Prezența lor în Dacia este destul de însemnată, uneori fiind vorba despre comunități întregi – cum este cea de mineri de la Alburnus Maior, migrată în provincie cu scopuri economice, respectiv a exploatării minelor de aur.

În timp ce cetățenii purtau tria nomina, formate din prenume, numele ginții (familiei) și numele personal (de tipul Caius Iulius Caesar), peregrinii purtau un simplu nume personal, urmat uneori, pentru individualizare, de patronimic în genitiv (Felix Luci, care s-ar traduce ca Felix „al lui” Lucius/fiul lui Lucius).

Majoritatea numelor atestate în Dacia sunt de origine latină, dar asta nu înseamnă că purtătorii lor proveneau cu toții din Peninsula Italică. Latina fiind limba oficială a Imperiului, onomastica latină este cea mai răspândită la scara Imperiului, părinții recurgând la nume latine pentru a facilita integrarea copiilor în societate.

Avem în Dacia nume aparținând unei varietăți enorme de grupe etimologice, pe lângă cele latine: grecești, celtice, illyre, semite, egiptene, tracice și dacice. 

Diversitate onomastică

Foarte interesante sunt cazurile de familii mixte, unde diversitatea onomastică este maximă. Un exemplu cât se poate de grăitor, pentru a alege doar un caz ilustrativ, este familia unui soldat care a servit în Dacia în cohors II Flavia Commagenorum, staționată la Micia (Vețel, jud. Hunedoara).

O cohortă era o trupă auxiliară pedestră având în jur de 500 de soldați. În cazul menționat, recrutarea inițială se făcuse din regatul Comagene, situat pe cursul superior al Eufratului, în Turcia de astăzi.

Soldatul nostru se numește Zacca și este fiul lui Pallaeus; ambele nume sunt de origine orientală, siriano-semită. El este căsătorit cu Iulia Florentina, fiica lui Bithus, care provine – textul ne spune explicit – din tribul besilor.

Besii sunt un trib tracic care trăia în Dobrogea și la sudul Dunării. Chiar dacă originea tribală a femeii este explicitată – și sugerată în egală măsură de numele tatălui –, numele ei este complet latin, indicând, poate, o origine vest-europeană a mamei. În mod clar, avem de-a face cu o căsătorie mixtă, cei doi cunoscându-se probabil în Dacia.

Partea interesantă însă vine odată cu numele copiilor cuplului, reprezentați de cinci fii și o fiică. Aici avem un melanj onomastic fascinant. Băieții au nume siriene (Abisalma, Zabaeus), latine (Sabinus), grecești (Achilleus) și respectiv iraniene (Arsama), iar fiica poartă un nume latin (Sabina). Pentru noi, semnificația fiecăruia dintre aceste nume rămâne ascunsă.

Observăm că nu sunt atribuite copiilor derivate din numele părinților sau ale celor doi bunici pe care îi cunoaștem. Sabinus/Sabina ar putea să aibă o însemnătate, repetându-se, poate fi numele cuiva din familie (din partea mamei, mai probabil), a unui patron sau a altei persoane importante în viața celor doi.

Mai remarcăm un nume mitologic, Achilleus, și un nume regal comagen, Abisalma, despre care însă nu putem spune dacă sunt direct inspirate din mitologie și istorie sau de persoane reale, cunoscute de familie.

Prin detalierea acestui caz am dorit să subliniem două elemente: primul este mediul foarte eterogen al provinciei, diversitatea sa culturală, lumea cosmopolită în care acești oameni trăiau.

Trebuie să ne imaginăm că în familii precum cea de mai sus copiii învățau, cel puțin la nivel conversațional, elemente din limbile ambilor părinți, precum și latina, limba statului. De asemenea, tradițiile religioase ale ambelor părți erau cel mai probabil „acomodate”, împreună cu noile zeități și credințe dobândite pe parcurs (de exemplu, cele protectoare ale mediului militar).

Al doilea aspect ține de studierea numelor, de limitele științei onomastice: dacă pe un monument l-am avea doar pe Sabinus, la maturitate, fără detalii despre filiația sa, nu am putea niciodată să intuim rădăcinile sale culturale și etnice mixte și extrem de complexe.

sursa: historia.ro