Oul, găina și ROBOR-ul

Știu, nu vă spun nicio noutate:  s-au scumpit carburanții! Ba da, am observat mai demult, dar mi-am zis că mi se pare și n-am vrut să vă sperii. Când se scumpește câte ceva e bine să găsești singur cauza și să nu intri în panică. Acum sunt luminat ca becul de-o sută: carburanții s-au scumpit de la acciză.

A crescut indicele ROBOR. Iar am căzut pe gânduri, iar m-am luminat: indicele ROBOR a crescut de la devalorizarea leului.

Leul s-a devalorizat. Aici e la mintea cocoșului: a crescut euro.

Pe urmă, s-au mai scumpit câteva sute de produse alimentare și mai puțin alimentare. Iar mi-am pus materia cenușie la treabă. Degeaba, nu m-a ajutat cu nimic. Mi-am îndreptat privirea către icoane. E limpede: minune dumnezeiască!

Minune dumnezeiască trebuie să fie și asta cu scumpirea oului de găină. Crescătorii de păsări o țin una și bună că, hodoronc-tronc, s-au hotărât, cu toții, să scoată niște găini din producție și să bage puicuțe la creștere, și alea cresc în 5-6 luni. Asta e, n-ai ce să faci! Până nu cresc găinile alea să-nceapă să ouă, n-ai ouă! Poate la primăvară. Iar la primăvară, pe 8 aprilie, e Paștele când ouăle se dau, conform tradiției, pe nimic, se dau rest la pâine. În loc de caramele. Până atunci ori îl cumperi la ofertă ori mănânci omletă de cartofi și pui praf de rumeguș la cozonac.

Așa zice și țața Ioana, chiar dacă ea nu primenește-n ruptul capului ograda de păsări în crăpetul iernii. Numai că a băgat de seamă că, de la o vreme, găinile ei sunt cam apatice, nu se mai dichisesc dimineața, cotcodăcesc a pagubă și nu se mai uită la „Lacul lebedelor” de Piotr Ilici Ceaikovski (1840-1893). S-a uitat țața Ioana și la cocoșul din bătătură: dezastru. Cocoșul ei, mândria mahalalei, era de nerecunoscut: trist, îngândurat, amărât, supărat, necăjit, neglija puicuțele, trecea indiferent pe lângă găini… Nu mai punem că devenise total dezinteresat de cariera lui muzicală: cânta prost, fals și pe nas. Veterinarul satului bănuia că îi suflase câinele vecinului printre ulucile gardului ceva de felul: „Bă, fraiere, ești tare ca leul, prost ca ROBOR-ul și frumos ca acciza!”

Și-atunci, țața Ioana, care a înțeles cum nu se poate mai bine că e ceva necurat prin atmosferă, a luat măsura radicală: a făcut oul, de la 60 de bani la 1,50 lei.