Connect with us

Evenimente

Personalitatea zilei: Constantin Brâncuși!

Astazi se implinesc 59 de ani de la trecerea în neființă a marelui sculptor român.

Published

on

Constantin Brâncuși (n. 19 februarie 1876, Hobița, Gorj — d. 16 martie 1957, Paris) a fost un sculptor român cu contribuții covârșitoare la înnoirea limbajului și viziunii plastice în sculptura contemporană. Constantin Brâncuși a fost ales membru postum al Academiei Române. 

domnisoara poganyFigură centrală în mișcarea artistică modernă, Brâncuși este considerat unul din cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea. Sculpturile sale se remarcă prin eleganța formei și utilizarea sensibilă a materialelor, combinând simplitatea artei populare românești cu rafinamentul avangardei pariziene. Verticalitatea, orizontalitatea, greutatea, densitatea cât și importanța acordată luminii și spațiului sunt trăsăturile caracteristice ale creației lui Brâncuși. Opera sa a influențat profund conceptul modern de formă în sculptură, pictură și desen.

 

Astazi la Târgu Jiu, Consiliul Local și Primăria Municipiului Târgu-Jiu, Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu, Institutul Cultural Român și Filiala Târgu Jiu a UAP din România, în parteneriat cu Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” organizează manifestarea „Brâncuși – Dincolo de timp”, cu ocazia împlinirii a 59 de ani de la trecerea în neființă a marelui sculptor român, Constantin Brâncuși.

cuminteniaDin program:

• ora 15:00 – la Galeriile Municipale de Artă din Târgu-Jiu, va avea loc vernisajul expoziției de sculptură „Tekar”, autor Tajó, membru al Filialei Timișoara a UAP din România. Prezintă dr. în arte vizuale Kelemen Gabriel.

• ora 19:00 – la Complex Anna Events de pe Insulița Jiului, se va lansa filmul de prezentare a Ansamblului Monumental „Calea Eroilor”, în regia lui Cornel Mihalache.

• seara va continua cu spectacolul „Calea Îngerului Uman”. Muzica și conceptul artistic – Mihaela Vosganian. Invitați: Grigore Leșe, Cristian Lupeș, actorul Mihai Nițu, grupul de muzică și dans contemporan Interart și Cvartetul Passione. Coregrafia – Liliana Iorgulescu; proiecție video – Mihai Cucu.