Connect with us

Regional

Peste 2000 de mehedinţeni au fost trimişi în şomaj tehnic

Published

on

Peste 2000 de angajaţi de la aproape 500 de agenţi economici din Mehedinţi au fost trimişi în şomaj tehnic, în urma măsurilor impuse de autorităţi, după declararea stării de urgență. Economia judeţului Mehedinţi a început să intre în regres, iar cifra celor aflaţi în şomaj a crescut de la 1400 de angajaţi la începutul lunii aprilie, la mai bine de 2000 în aceste zile şi cifrele continuă să crească. Reprezentantii AJOFM spun ca în luna mai vor fi cel putin 4000 de oameni cu contractele de munca suspendate. Cel mai grav este că au apărut şi concedierile colective, circa 200 de angajaţi din sectorul transporturi auto şi industria textilă urmând să fie concediaţi luna viitoare, după ce angajatorii lor, cu sediul în judeţul Timiş, au depus notificări de concediere colectivă la AJOFM Mehedinţi.