Poveştile clipei: „Covorul ţesut din culori adormite”
Publicat de Davian Vlad, 12 noiembrie 2016, 19:41 / actualizat: 30 ianuarie 2021, 11:13
Am aşezat toamna, care-şi pierduse frunzele într-un noian de amăgiri concave, pe şevaletul gloriei pierdute. Şi am înmuiat penelul în creuzetul fierbinte în care memoria îşi clocoteşte simţurile, iar de pe covorul ţesut din stele proscrise şi culori adormite am strâns cenuşa cu care am trasat conturul impresiei răsăritului fără de sfârşit. Părăsit de muze, m-am uitat febril în stânga şi-n dreapta. De la Claude am împrumutat galbenul difuz cu care-şi şterge cerul lacrimile albastre. De la Vincent am furat ceaţa topită-n palmă cu care căptuşea orizontul pentru a-şi feri de vântul uitării pălăriile cu miros de zână verde. De la Edgar am copiat gambele irizate ale eternităţilor frivole. De la Paul am reprodus zvâcnirile dulci ale conştiinţei de sine, iar de la Henri am recuperat în sfârşit farmecul decadent al uitării de sine. Într-un târziu, mi-am regăsit inspiraţia. Aţipise deja sub crengile goi ale remuşcărilor târzii.
Text: Davian Vlad
Foto: Dan Păsărin
