Poveștile clipei: „Adevărul a cioplit tăceri neatinse și săruturi nestinse”

Publicat de Davian Vlad, 18 februarie 2017, 19:45 / actualizat: 30 ianuarie 2021, 11:13

Am numărat cu voce tare 141 de ierni de când eternitatea se mai năștea o dată într-un alt sat pe care umbra grea a indiferenței îl ținuse ascuns într-o altă veșnicie. Timpul reînviat pleca atunci în lumea largă ca să dea de știre că și pietrele vorbesc în gând și că orizonturile încă mai ascund între pleopele lor tainele scăpate printre degete de Dumnezeu. Și, cu zâmbet ștrengar și privire aprinsă, adevărul zămislit din spuma zărilor a cioplit tăceri neatinse și săruturi nestinse. Pentru ca, pe când scruta întinderile nevăzute ale istoriilor pierdute, să zărească silueta de clepsidre îngemănate pe care nesfârșirea o păstrează doar pentru privirile în care se mai oglindește destinul omenirii.       

Text: Davian Vlad

Foto: Dan Păsărin