Poveştile clipei: „În palatul de ceară, departe de razele zimţate ale nepăsării”

În palatul de ceară, departe de razele zimţate ale nepăsării, Thalia îşi privi talia netezită în volute ionice şi strânse la piept ultimele ambiţii ale artelor uitate. Muza părăsită de elogii şi de şoapte simţi că doar ochii palizi ai pereţilor îi mai admiră silueta dorică, şi oftatul albastru i se zdrobi de lespedea rece pe care se preumblă acum doar colbul aprins al râsetelor stinse. Şi, cu un ultim gest sibilinic, îşi prinse gândurile în cocul tăcut din oglindă şi lăsă lacrima să se oprească în primul rid întâlnit în cale. Apoi închise ochii şi aplauzele se pierdură iar printre amintirile străvezii cu care până şi timpul îşi oblojeşte singurătăţile.

Text: Davian Vlad

Foto: Dan Păsărin