Poveştile clipei: „Styxul îşi dezgoli umerii sub privirile aprinse de cântul sibilei”

Copilul păşi, cu reflexe impare, pe sub arcele inegal dăltuite în lava încremenită de urletele istoriilor rătăcite prin Hades. Şi-şi acoperi urechile ca să-şi cruţe teama de ecoul calin al verbelor lasciv conjugate de nimfele depărtărilor interzise. Strălucirile urmelor lui Enea îi arătară calea către râul de lacrimi în care păcatul îşi spală ruşinea şi în care moartea îşi contemplă trufia. Coridor după coridor, ezitările se retraseră în carapacea de bronz a uitării şi umbra călătorului acoperi una după alta firidele în care Cronos îşi ascunde angoasele. Iar Styxul îşi dezgoli umerii sub privirile aprinse de cântul sibilei, şi copilul văzu malul pe care dansau printre ceţuri salomeele dorinţelor renegate. Arcuindu-şi pletele în vântul dulce al amăgirii, copilul rupse vâsla barcagiului şi fugi fără să privească înapoi. Şi nici măcar umbrele sidefii ale conştiinţelor pierdute nu-l mai putură prinde din urmă.

Text: Davian Vlad

Foto: Dan Păsărin