Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Primele biciclete electrice asamblate la Târgu-Jiu (foto)

Primele biciclete electrice asamblate la Târgu-Jiu (foto)

Publicat de Cosmin Meca, 26 iulie 2019, 10:45

Unul dintre investitorii de la Târgu-Jiu, producătorul de biciclete electrice Bike Electric Quadrini, va fi prezent în Piața Prefecturii vineri, 26 iulie, chiar înaintea spectacolului susținut de Taraful „Constantin Lătărețu” și Damian Drăghici & Brothers.

Entitatea economică nou înființată are în acest moment 10 angajați și a anunțat că vor urma, în curând, și alte recrutări de personal, în așa fel încât alte 10 persoane să lucreze aici până la sfârșitul anului. Pentru anul următor, producătorul și-a anunțat intenția de a investi în unitatea ce-și desfășoară activitatea în fost fabrică de confecții de la Coloana Infinitului, peste un milion de euro din fonduri europene, urmând să ajungă la 60 de angajați.

Înaintea concertului din această seară, vor fi prezentate primele biciclete electrice asamblate la Târgu-Jiu. Producătorul a anunțat că unele subansamble vor fi produse la Peștișani, dar la Târgu-Jiu se asamblează modelul de bicicletă „Dacicleta”.

Cetățenii vor putea testa aceste produse în centrul municipiului, începând cu ora 19:00.  Primăria Municipiului Târgu-Jiu anunță că va sprijini astfel de demersuri ale producătorilor din oraș, inclusiv ale întreprinderilor mici care asigură locuri de muncă pentru locuitori și contribuie la bugetul local, mai ales prin comercializarea de mărfuri produse aici.

Craiova: Trei persoane accidentate pe trotuar
Regional vineri, 30 octombrie 2026, 16:28

Craiova: Trei persoane accidentate pe trotuar

Accidentul a avut loc pe Calea București din Craiova unde o femeie, de 59 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism către strada...

Craiova: Trei persoane accidentate pe trotuar
Traficul de marfă prin PTF Porțile de Fier I va fi suspendat temporar la intrarea în România
Regional vineri, 30 octombrie 2026, 16:12

Traficul de marfă prin PTF Porțile de Fier I va fi suspendat temporar la intrarea în România

În perioada 30 octombrie 2026, ora 20.00 – 1 noiembrie 2026, ora 1.00, traficul mijloacelor de transport marfă prin Punctul de Trecere a...

Traficul de marfă prin PTF Porțile de Fier I va fi suspendat temporar la intrarea în România
Craiova: Se închide strada Râului
Regional vineri, 30 octombrie 2026, 11:29

Craiova: Se închide strada Râului

Primăria Municipiului Craiova anunţă că, în perioada 02 – 15.11.2026, vor fi instituite restricții de circulație pe strada Râului, din...

Craiova: Se închide strada Râului
Olt: Festivalul-Concurs de jocuri populare tradiționale „Alexandru Drăghici”, la Osica de Sus
Regional vineri, 30 octombrie 2026, 11:07

Olt: Festivalul-Concurs de jocuri populare tradiționale „Alexandru Drăghici”, la Osica de Sus

Comuna Osica de Sus va găzdui sâmbătă, 31 octombrie, cea de-a VIII-a ediție a Festivalului-Concurs de jocuri populare tradiționale „Alexandru...

Olt: Festivalul-Concurs de jocuri populare tradiționale „Alexandru Drăghici”, la Osica de Sus
Regional vineri, 30 octombrie 2026, 10:12

Gorj: Amendă de 50.000 lei pentru gestionarea ilegală a deșeurilor de construcții

În urma unor sesizări primite din partea cetățenilor, comisarii Gărzii de Mediu Gorj s-au deplasat pe raza orașului Bumbești-Jiu, unde au...

Gorj: Amendă de 50.000 lei pentru gestionarea ilegală a deșeurilor de construcții
Regional vineri, 30 octombrie 2026, 09:45

Turiști recuperați din masivul Mehedinți de salvamontiștii gorjeni

Salvamontiștii din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont Gorj, aflat în coordonarea Consiliului Județean Gorj, au desfășurat în cursul...

Turiști recuperați din masivul Mehedinți de salvamontiștii gorjeni
Regional joi, 29 octombrie 2026, 18:49

Mehedinți: Drum județean modernizat cu fonduri europene

Lucrările de modernizare a drumului județean DJ 564, pe tronsonul Dănceu – Jiana – Scăpău, cu o lungime de aproape 13 kilometri, au fost...

Mehedinți: Drum județean modernizat cu fonduri europene
Regional joi, 29 octombrie 2026, 16:43

Asociația Partida Romilor PRO-EUROPA Sucursala Dolj a lansat campania „Niciun copil rom în afara şcolii!”

Partida Romilor PRO-EUROPA, Sucursala Dolj, a lansat joi, 29 octombrie, campania „Niciun copil rom în afara şcolii!”, inițiativă a...

Asociația Partida Romilor PRO-EUROPA Sucursala Dolj a lansat campania „Niciun copil rom în afara şcolii!”