Prognoza meteo – 22/23 aprilie

Publicat de Puiu Vulea, 22 aprilie 2025, 19:22
La noapte, în Oltenia, cerul va prezenta înnorări temporar accentuate și, local, vor mai fi averse însoțite izolat de descărcări electrice. Izolat, cantitățile de apă vor fi de 15-20 de litri pe metru pătrat. Vântul va prezenta intensificări de scurtă durată, asociate ploilor. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 7 și 12 grade Celsius.
Mâine, vremea se menține în general instabilă și mai caldă decât normalul termic al datei calendaristice. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după amiaza și seara și pe arii relativ extinse vor fi averse însoțite local de descărcări electrice și, izolat, de intensificări de scurtă durată ale vântului. În intervale scurte de timp, sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 15-20 de litri pe metru pătrat și, izolat, de peste 30 de litri pe metru pătrat. Izolat, vor fi condiții de grindină. Temperaturile maxime vor scădea ușor față de ziua precedentă și vor fi cuprinse între 19 și 24 de grade Celsius, cu cele mai ridicate valori în sudul regiunii.