Connect with us

Meteo

Prognoza meteo – 4/5 iunie

Published

on

Potrivit Centrului Meteorologic Regional, în Oltenia, în prima parte a nopții care urmează,  pe arii restrânse, vor mai fi averse, descărcări electrice,  intensificări de scurtă durată ale vântului și condiții de grindină. Temperaturile minime se vor încadra între 12 și 19 grade C.

Mâine, vremea va deveni călduroasă, după-amiaza,  în cea mai mare parte a Olteniei. Cerul va fi variabil cu înnorări temporar accentuate, după-amiaza, îndeosebi în zonele montane și submontane, iar, spre seară, local, și în restul regiunii. Vor fi averse, ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și, izolat, vijelii și grindină. În nordul Olteniei, cantitățile de apă vor depăși, izolat, 15-20 de litri pe metru pătrat. Vântul va avea intensificări în sud-vestul regiunii și pe crestele montane, cu viteze la rafală de 45-50 de km pe oră. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 și 34 de grade C. Disconfortul termic va fi ridicat și, mai ales în sudul regiunii, indicele temperatură umezeală va atinge pragul critic de 80 de unități.