Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Prognoza meteo până pe 15 decembrie. Temperaturile cresc surprinzător

Prognoza meteo până pe 15 decembrie. Temperaturile cresc surprinzător

Publicat de Cosmin Meca, 3 decembrie 2019, 10:19

În Oltenia, vremea va fi în răcire în prima parte a intervalului, cu valori termice apropiate de cele climatologic specifice, maxime de 3 – 6 grade şi minime între -6 şi -1 grad, în medie. În perioada 7-10 decembrie, vremea se va încălzi determinând valori diurne de 6 – 11 grade şi nocturne de la -2 la două grade. Până la sfârşitul intervalului de referinţă, vor fi variaţii termice de la o zi la alta, dar în ansamblu se estimează un regim termic caracterizat de valori uşor peste cele normale în a doua decadă a lunii decembrie. La începutul intervalului vor fi precipitaţii slabe, mixte, iar probabilitatea de apariţie a acestora va creşte, din nou, după data de 10 decembrie.

Primele zile din această săptămână vor aduce, la nivel naţional, o vreme rece, mai ales în cursul nopţilor când valorile termice vor fi, în general, negative.

După data de 7 decembrie regimul termic va trece printr-un proces de încălzire, iar precipitaţiile îşi fac apariţia începând din 10 decembrie, se arată în prognoza publicată luni de Administraţia Naţională de Meteorologie, valabilă pentru perioada 2 – 15 decembrie.

În Banat, intervalul va debuta cu vreme rece, mai ales în cursul nopţilor, astfel că se vor înregistra temperaturi maxime de 2 – 6 grade şi minime între -6 grade şi -1 grad, în medie. În intervalul 7-10 decembrie, procesul de încălzire a vremii va determina valori diurne de 7 – 10 grade şi nocturne de 0 – 4 grade, mediat regional. Ulterior, temperatura va avea variaţii de la o zi la alta, iar estimările prognostice indică situarea valorilor în jurul sau chiar peste cele normale în a doua decadă a lunii decembrie. Vor fi precipitaţii mixte la începutul intervalului, iar probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va creşte din nou în cea de-a doua săptămână.

În Crişana, vremea va fi rece în prima parte a intervalului când se vor înregistra, în medie, temperaturi maxime de la 1 grad la 5 grade, respectiv minime între -6 şi -2 grade. În perioada 7-10 decembrie, încălzirea vremii va determina valori diurne de 5 – 10 grade şi nocturne ce vor oscila între 0 şi 3 grade. Până la sfârşitul intervalului de referinţă, vor fi variaţii termice de la o zi la alta, dar în ansamblu se estimează un regim termic uşor peste cel normal în a doua decadă a lunii decembrie. La debutul perioadei de referinţă vor fi precipitaţii mixte, după care probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi, din nou, în creştere în cea de-a doua săptămână.

În Transilvania, intervalul va debuta cu o vreme rece, în special dimineaţa şi noaptea, când minimele vor fi negative în toată regiunea şi se vor situa într-un ecart mediu între -8 şi -3 grade. Totodată, valorile diurne vor fi, în general, cuprinse între de 0 şi 4 grade. Ulterior, încălzirea vremii va determina, în perioada 7-10 decembrie, înregistrarea unor temperaturi mediate regional cuprinse între 4 şi 8 grade, ziua, şi de la -2 grade la 1 grad, noaptea. Până la sfârşitul intervalului de prognoză, estimările indică o probabilitate mai mare pentru un regim termic caracterizat de valori – mai ales cele maxime – peste cele normale în a doua decadă a lunii decembrie. La începutul intervalului vor fi predominant ninsori, iar probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va creşte din nou în cea de-a doua săptămână.

În zona Maramureşului, va fi o vreme rece în primele zile, când în medie se vor înregistra temperaturi maxime de 0 până la 4 grade şi minime între -8 şi -4 grade. Din data de 7 decembrie, vremea se va încălzi determinând valori diurne de 5 – 8 grade şi nocturne de la -3 grade la -1 grad. După data de 10 decembrie, vor fi variaţii termice de la o zi la alta, dar în ansamblu se estimează un regim termic caracterizat de valori uşor peste cele normale în a doua decadă a lunii decembrie. La începutul intervalului va ninge, iar probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va creşte din nou după data de 8 decembrie.

În Moldova, primele zile ale intervalului vor fi caracterizate de o vreme relativ rece, cu temperaturi maxime de 2 – 5 grade, respectiv minime între -5 şi -3 grade. Încălzirea vremii din perioada 7-10 decembrie va determina înregistrarea unui ecart mediu diurn de 5 – 8 grade şi nocturn de la -2 la două grade. Ulterior, temperatura va avea variaţii de la o zi la alta, iar prognoza indică situarea acestora în jurul sau chiar peste cele normale în a doua decadă a lunii decembrie. La începutul intervalului vor fi mai ales ninsori şi lapoviţă, apoi probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor slabe cantitativ va fi din nou în creştere începând cu data de 10 decembrie.

În Dobrogea, vremea va fi în răcire la începutul intervalului, astfel că se vor înregistra, în medie, temperaturi maxime cuprinse între 2 – 7 grade şi minime între -2 şi 3 grade. În perioada 7-10 decembrie, încălzirea treptată a vremii va determina valori diurne de 8 – 11 grade şi nocturne de 2 – 5 grade. După acest interval, temperatura va avea variaţii de la o zi la alta, iar estimările indică situarea acestora peste cele normale în a doua decadă a lunii decembrie. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi mai mare după data de 10 decembrie.

În regiunea Munteniei, până în jurul datei de 6 decembrie, vremea va fi rece, mai ales dimineaţa şi noaptea, cu temperaturi minime de la -5 şi zero grade, mediat regional, în timp ce maximele se vor încadra între două şi 6 grade. În perioada 7-10 decembrie, încălzirea treptată a vremii va determina valori diurne de 8 – 11 grade şi nocturne ce vor oscila între 2 şi 5 grade. Ulterior, temperatura va avea variaţii de la o zi la alta, iar estimările indică situarea acestora peste cele climatologic specifice în a doua decadă a lunii decembrie. La începutul intervalului, local vor fi ploi, lapoviţă şi trecător ninsori slabe cantitativ, iar probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va creşte din nou după data de 10 decembrie.

La munte, la începutul intervalului, va fi o vreme rece, cu valori medii cuprinse între -6 şi -2 grade, ziua, şi între -12 şi -8 grade, noaptea. Între 6 şi 10 decembrie, valorile termice, în special cele diurne, vor fi în creştere, astfel că maximele se vor încadra între 2 şi 6 grade, iar minimele între -5 şi -1 grad, în medie.

Va ninge la începutul intervalului, iar probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va reapărea începând cu data de 10 decembrie.

Estimările sunt realizate folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.

Sursa: Agerpres

Etichete:
Cod galben de vreme instabilă şi de caniculă, în întreaga țară
Meteo joi, 2 iulie 2026, 09:09

Cod galben de vreme instabilă şi de caniculă, în întreaga țară

Întreaga ţară se va afla, de la ora 10.00, până mâine, la aceeaşi oră, sub o atenţionare cod galben de vreme instabilă, cu ploi însemnate...

Cod galben de vreme instabilă şi de caniculă, în întreaga țară
Prognoza meteo, 2 iulie
Meteo joi, 2 iulie 2026, 09:01

Prognoza meteo, 2 iulie

Astăzi, meteorologii anunță vreme instabilă în Oltenia, cu maxime cuprinse între 24 și 30 de grade.  După-amiaza și seara, pe arii exinse,...

Prognoza meteo, 2 iulie
meteo
Meteo miercuri, 1 iulie 2026, 19:17

Prognoza meteo – 1/2 iulie

În Oltenia, urmează o noapte cu cer noros și averse pe arii extinse însoțite de descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii...

Prognoza meteo – 1/2 iulie
Avertizare meteo – instabilitate atmosferică, vijelii, averse
Meteo miercuri, 1 iulie 2026, 14:58

Avertizare meteo – instabilitate atmosferică, vijelii, averse

Potrivit unei avertizări Cod Portocaliu emisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), în intervalul 01 iulie, ora 15.00 – 02 iulie,...

Avertizare meteo – instabilitate atmosferică, vijelii, averse
Meteo miercuri, 1 iulie 2026, 08:51

Prognoza meteo, 1 iulie

Vremea se va răcori semnificativ și va deveni instabilă, astăzi, în Oltenia, cu maxime cuprinse între 27 și 31 de grade, dar, în sudul...

Prognoza meteo, 1 iulie
Meteo marți, 30 iunie 2026, 19:18

Prognoza meteo – 30 iunie/1 iulie

La noapte, în Oltenia, cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate. Pe arii extinse vor fi averse de 15-20 de litri pe metru pătrat,...

Prognoza meteo – 30 iunie/1 iulie
Meteo marți, 30 iunie 2026, 10:19

Avertizări meteo de temperaturi extreme și instabilitate atmosferică

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în intervalul 30 iunie, ora 10.00 – 1 iulie, ora 10.00, în Banat, Crișana, Maramureș,...

Avertizări meteo de temperaturi extreme și instabilitate atmosferică
Meteo marți, 30 iunie 2026, 09:24

Estimarea evoluției valorilor termice și a precipitațiilor în intervalul 29 iunie – 12 iulie 2026

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în Oltenia, intervalul va debuta cu medii ale temperaturilor maxime de 37…38 de...

Estimarea evoluției valorilor termice și a precipitațiilor în intervalul 29 iunie – 12 iulie 2026