Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Razie în Filiaşi

Razie în Filiaşi

Publicat de Cosmin Meca, 25 octombrie 2019, 17:30

În cursul zilei de ieri, 23 octombrie, Serviciul Rutier Dolj a organizat o razie în Filiaşi şi în comunele din zona respectivă, fiind avută în vedere prevenirea producerii de accidente rutiere şi conştientizarea participanţilor la trafic cu privire la importanţa respectării regulilor de circulaţie, dar şi a altor prevederi legislative.

La acţiune au mai participat poliţişti de la ordine publică, economic, acţiuni speciale, precum şi reprezentanţi RAR şi Garda Forestieră

Astfel, poliţiştii au controlat peste 600 de autovehicule, iar pentru abaterile constatate au aplicat 164 de sancţiuni contravenţionale, majoritatea dintre acestea pentru nereguli privind circulaţia pe drumurile publice.

Valoarea sancţiunilor aplicate este de peste 60.000 de lei.

De asemenea, ca măsuri complementare, poliţiştii au reţinut 3 permise de conducere, au retras 17 certificate de înmatriculare şi 12 seturi de plăcuţe de înmatriculare, iar pentru abaterile constatate pe linie economică au confiscat bunuri în valoare de peste 8.000 de lei.

În cadrul acţiunii, cea mai mare viteză înregistrată de aparatul radar a fost atinsă de un bărbat care conducea un autoturism prin Brădeşti cu 158 km/h.

Modificări ale circulației trenurilor CFR Călători între stațiile Tapia-Lugoj
Regional luni, 26 octombrie 2026, 15:36

Modificări ale circulației trenurilor CFR Călători între stațiile Tapia-Lugoj

CFR Călători informează că, în urma solicitării CFR SA – managerul infrastructurii feroviare, pentru efectuarea unor lucrări la...

Modificări ale circulației trenurilor CFR Călători între stațiile Tapia-Lugoj
Argeș: Pompier agresat și autospeciale avariate, în timpul unei intervenții la Ștefănești
Regional luni, 26 octombrie 2026, 09:51

Argeș: Pompier agresat și autospeciale avariate, în timpul unei intervenții la Ștefănești

Un pompier a fost rănit, iar două autospeciale au fost avariate, în urma unui conflict izbucnit în timpul unei intervenții pentru stingerea unui...

Argeș: Pompier agresat și autospeciale avariate, în timpul unei intervenții la Ștefănești
Peste 70 de specialiști, la Conferința Internațională „Filosofia Formei”, de la Târgu Jiu. Moștenirea lui Brâncuși, analizată din perspective multiple
Regional sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:30

Peste 70 de specialiști, la Conferința Internațională „Filosofia Formei”, de la Târgu Jiu. Moștenirea lui Brâncuși, analizată din perspective multiple

Conferința Internațională „Filosofia Formei”, desfășurată la Târgu Jiu, continuă cu dezbateri despre opera lui Constantin Brâncuși și...

Peste 70 de specialiști, la Conferința Internațională „Filosofia Formei”, de la Târgu Jiu. Moștenirea lui Brâncuși, analizată din perspective multiple
Ziua Armatei, sărbătorită la Târgu Jiu
Regional vineri, 23 octombrie 2026, 14:53

Ziua Armatei, sărbătorită la Târgu Jiu

Evenimentele sunt organizate cu sprijinul autorităților administrației publice locale și au ca scop cinstirea eroilor neamului, promovarea...

Ziua Armatei, sărbătorită la Târgu Jiu
Regional vineri, 23 octombrie 2026, 13:57

Slatina/Focuri de armă în timpul unor percheziții. Un fost viceprimar a tras cu o armă de vânătoare

Bărbatul, în vârstă de 60 de ani, este cercetat într-un dosar de șantaj și camătă. Polițiștii din județul Olt puneau în executare...

Slatina/Focuri de armă în timpul unor percheziții. Un fost viceprimar a tras cu o armă de vânătoare
Regional vineri, 23 octombrie 2026, 11:27

Vâlcea: Noile cazane de la CET sunt pregătite să intre în funcțiune

Consiliul Județean Vâlcea a adoptat, vineri 23. octombrie, în ședință extraordinară, hotărârile privind darea în concesiune către...

Vâlcea: Noile cazane de la CET sunt pregătite să intre în funcțiune
Regional vineri, 23 octombrie 2026, 10:46

Gorj: Gala „150 de Personalități Gorjene” la Târgu Jiu

Vineri, 23 octombrie, începând cu ora 16.00, amfiteatrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu va găzdui Gala „150 de...

Gorj: Gala „150 de Personalități Gorjene” la Târgu Jiu
Regional vineri, 23 octombrie 2026, 09:46

Consiliul Județean Gorj marchează 162 de ani de la înființare

Consiliul Județean Gorj marchează vineri, 23 octombrie, împlinirea a 162 de ani de la înființarea instituției. Cu această ocazie,...

Consiliul Județean Gorj marchează 162 de ani de la înființare