Connect with us

Evenimente

Personalitatea zilei: Robbie Williams implineste astazi 43 de ani!

Robbbie Williams a intrat în Cartea Recordurilor deoarece, în mai puţin de o zi, a vândut mai mult de 1.6 milioane de bilete pentru turneul său mondial.

Published

on

Robbie Williams – cântăreț și compozitor englez, nominalizat la premiile Grammy și câștigător al premiilor BRIT – implineste astazi 43 de ani.

Şi-a început cariera muzicală ca membru al formaţiei Take That, în 1990. Înainte de a cânta în trupa Take That, Robbie Williams a lucrat ca agent de vânzări pentru o firmă de geamuri. În 2002, a semnat un contract cu EMI, în valoare de 80 de milioane de lire sterline. După semnarea contractului, artistul a declarat la o conferință de presă: „Sunt mai bogat decât speram vreodată că o să fiu!”. Doi ani mai târziu, a fost votat „Cel mai bun artist al anilor 90”.

Robbbie Williams a intrat în Cartea Recordurilor deoarece, în mai puţin de o zi, a vândut mai mult de 1.6 milioane de bilete pentru turneul său mondial din 2006. 

În decursul carierei, a câștigat 17 premii, dintre care cinci alături de formaţia Take That.

In 2015, Robbie Williams a concertat în România. „Permiteți-mi să mă prezint – sunt Robbie Williams și, pentru următoarele două ore, sunteți ai mei”, a fost prima dintre replicile cu care a electrizat şi a amuzat publicul român.

Fanii din intreaga lume i-au scris astazi pe pagina de Facebook si au postat fotografii cu idolul lor.