Sfinţii Constantin şi Elena, tradiţii şi superstiţii. Ce nu e bine să faceţi în această zi
Publicat de Cosmin Meca, 21 mai 2019, 09:24
Sfinții împărați Constantin și Elena sunt sărbătoriți luni, 21 mai, de către creștini. De numele acestor sfinţi, primii împăraţi creştini,sunt legate multe tradiţii.
Sfinţii Mari Împăraţi şi Întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa, Elena, pomeniţi în calendarul creştin ortodox la 21 mai, sunt primii împăraţi creştini.
Prin aceşti Sfinţi Împăraţi a adus Dumnezeu libertate religioasă în lume, a slăbit păgânismul şi idolatria şi a întărit Biserica şi credinţa creştină pe pământ, spune arhimandritul Ilie Cleopa (vol. Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an, 1996).
Peste 1000 de oameni au participat luni seară la o procesiune în Târgu Jiu cu ocazia praznicului Sfinţilor împăraţi Constantin şi Elena. Pentru că sunt patronii spirituali ai oraşului, la biserica ce le poartă numele a fost organizată o slujbă specială.
Ca în fiecare an, mulţimea s-a pus în mişcare după ce a fost scoasă din biserica icoana Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena.
Sfinţii Constantin şi Elena, tradiţii şi superstiţii
Pentru ziua de 21 mai, când sunt sărbătoriţi Sfinţii Constantin şi Elena, există o serie de obiceiuri şi superstiţii care fac referire la vară ce urmează să-şi facă apariţia:
– mulţi agricultori nu lucrează de Sfinţilor Constantin şi Elena, pentru a evita pagubele aduse holdelor de păsările cerului; în unele regiuni ale ţării este ultima zi în care se mai poate semăna porumb, ovăz şi mei, deoarece, în popor, se vorbeşte că tot ce se seamănă după această zi se va usca;
– podgorenii respecta ziua de Constantin Graur în ideea că, dacă vor munci, graurii le vor distruge strugurii;
– ziua de 21 mai (Sfinţii Constantin şi Elena) este ziua în care păstorii hotărăsc cine le va fi baci, unde vor amplasa stanele şi cine le va păzi pe timpul păşunatului;
– femeile, pentru a alunga duhurile rele şi necurate, tămâie şi stropesc cu aghiasma; pentru a se apăra de forţe malefice, ţăranii aprind un foc mare şi stau în jurul lui, prin acest foc obişnuiesc să treacă şi oile, pentru a fi ferite de rele pe timpul cât vor sta la stana.
Cine au fost Sfinţii Constantin şi Elena
Sfântul Împărat Constantin cel Mare (306-337) s-a născut în cetatea Naissus (astăzi, Niş, în Serbia), din provincia romană Moesia Superior. Tatăl său, Constanţiu Chlor, care la acea vreme era general, a ajuns mai târziu la conducerea imperiului cu titlul de “caesar”.
Despre tatăl Sfântului Constantin cel Mare se spune că, deşi era închinător la idoli, respectând legile statului, era mâhnit pentru creştinii care erau hăituiţi şi omorâţi în părţile imperiului care nu erau sub stăpânirea lui (Vieţile Sfinţilor).
La curtea lui Constanţiu erau mulţi creştini aflaţi în tot felul de demnităţi. Într-o zi, împăratul a chemat toată curtea sa şi a zis: “Dacă îmi este cineva credincios şi voieşte să fie în palatul meu, să se închine zeilor mei şi împreună cu mine să le aducă jertfe şi atunci îmi va fi prieten adevărat, slujindu-ne în boieria sa şi învrednicindu-se de la noi de mai mare cinste. Iar dacă cineva nu va voi să se închine zeilor mei, să se ducă din curtea mea unde va voi, deoarece nu pot să fiu împreună cu cei ce nu sunt de o credinţă cu mine”.
Auzind spusele împăratului, deodată, cei ce stăteau de faţă, s-au împărţit în două părţi: dintre creştini unii s-au dat la o parte, lăsându-şi astfel dregătoriile şi rangurile mari pe care le deţineau, şi au început a ieşi din palat. Iar alţii s-au plecat la cuvintele împăratului şi s-au închinat idolilor.
Împăratul, oprindu-i pe cei dintâi dintre creştini, a spus: “De vreme ce vă văd, că slujiţi cu credinţă Dumnezeului vostru, voiesc ca voi să fiţi sfetnicii, slujitorii şi prietenii mei; pentru că nădăjduiesc că în ce fel sunteţi credincioşi Dumnezeului vostru, tot în acel fel veţi fi credincioşi şi către mine”. Iar către ceilalţi a zis: “Pe voi nu mai voiesc să vă am în curtea mea; căci, dacă nu aţi păstrat credinţa Dumnezeului vostru, apoi cum veţi fi credincioşi mie?”.
Forma de conducere a Imperiului Roman era atunci tetrarhia, doi “auguşti” şi doi “caesari”, aceştia ajungând în cele din urmă să-şi dispute puterea. Astfel, Constantin cel Mare, proclamat de armată împărat, a intrat în conflict cu fiul fostului împărat Maximian, Maxenţiu.
Lupta dintre Constantin şi cezarul care stăpânea Roma, împreună cu ţinuturile de Răsărit ale imperiului, Maxenţiu (317-313), a fost câştigată de Constantin la Turin şi Verona, urmând ca acesta să vină asupra Romei. Bătălia decisivă cu Maxenţiu a fost dată la Podul Milvius, lângă Tibru, în octombrie 312.
În ziua premergătoare luptei, rugându-se “Dumnezeului tatălui său”, Constantin a văzut pe cer un semn deosebit, o cruce făcută din lumină, şi deasupra o inscripţie: ”Întru aceasta vei învinge”, relatează scriitorul bisericesc Eusebiu de Cezareea, contemporan al Sfântului Constantin, care menţionează că acest lucru l-a aflat de la însuşi împăratul Constantin şi că acesta i-a garantat autenticitatea sub jurământ (Viaţa lui Constantin cel Mare, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1991).
A doua zi, împăratul a pus crucea pe toate steagurile armatei sale. Bătălia a fost câştigată de Constantin, care a intrat biruitor în Roma, iar Maxenţiu s-a înecat în apele Tibrului.
Un an mai târziu (313), Constantin a emis Edictul de la Mediolanum (Milan), prima recunoaştere oficială a creştinismului, prin care se punea capăt persecuţiilor împotriva creştinilor şi se garanta libertatea credinţei şi a cultului.
Actul a fost emis cu acordul împăratului ce stăpânea peste partea de răsărit a imperiului, Liciniu (308-321). În urma conflictului izbucnit între cei doi, Liciniu a încălcat însă acest acord şi a dezlănţuit din nou persecuţiile. Constantin l-a învins în bătălia de la Crysopolis (18 septembrie 324) şi l-a condamnat la moarte.
Din anul 324, Constantin a rămas singur la conducerea Imperiului Roman, poziţie pe care şi-a menţinut-o până la sfârşitul vieţii (337).
În această perioadă, Biserica a cunoscut o mare înflorire pe tot întinsul imperiului. Împărăteasa Elena, mama lui Constantin cel Mare, având o contribuţie majoră la această lucrare de înnoire prin care s-au deschis şi s-au zidit în Imperiul roman mii de biserici, a fost descoperită, la Ierusalim, Sfânta Cruce şi s-au zidit numeroase lăcaşuri de închinare la Locurile Sfinte.
Reformele dispuse de împăratul Constantin cel Mare au inclus şi ridicarea unei noi capitale, pe Bosfor, pe locul vechii cetăţi Byzantion.
Între clădirile care au fost construite în acest oraş fabulos, Constantinopol după numele împăratului, s-a aflat şi Biserica “Sfinţii Apostoli”, ridicată pe cel mai înalt deal al nou-înfiinţatului oraş, potrivit www.crestinortodox.ro. Biserica avea planul în formă de cruce grecească (cu cele patru braţe egale) şi era încununată cu o turlă cu ferestre şi patru fără ferestre, cele patru fiind aşezate pe braţele crucii.
În această biserică, care astăzi nu mai există, a fost înmormântat Constantin cel Mare. Împăratul a murit în Nicomidia, în anul 337, cu puţin înainte de terminarea construirii bisericii. În momentul în care lucrările de zidire s-au încheiat, trupul lui Constantin cel Mare a fost mutat în această biserică-necropolă de către fiul şi succesorul său, Constantiu.
Pentru marea contribuţie la răspândirea şi înflorirea creştinismului, Constantin şi mama sa, Elena, au fost trecuţi de Biserica Ortodoxă în rândul sfinţilor şi sunt socotiţi ”întocmai cu Apostolii”.
Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa, Elena sunt apostolii creştinismului din secolul IV, spune arhimandritul Ilie Cleopa. Prin ei a dobândit libertate Biserica întemeiată de Hristos, propovăduită de Sfinţii Apostoli şi apărată cu jertfă, cu suferinţă şi cu sânge de mulţimea martirilor.
