Spațiul vital
Publicat de Cosmin Meca, 10 februarie 2018, 08:30 / actualizat: 29 ianuarie 2021, 21:31
Să nu mâniem pe bunul Dumnezeu, dar, ușurel-ușurel, orășelele astea ale noastre parcă-parcă arată din ce în ce mai bine, mai curate, mai organizate, mai gospodărite. Mai o palmă de asfalt, mai doi-trei centimetri de bordură, mai un pomișor, mai o floricică, mai o parcare, mai o țâșnitoare curgătoare… Nu dăm din greu, dar ne mișcăm puțin mai natural, mai cu talent printre străzi și cartiere.
E drept, nu prea avem spațiu, ne-am cam înghesuit, străzile sunt înguste, casele sunt în buza asfaltului, din bloc dai fix în ghena de gunoi, n-ai unde unde să mai pui un fir de iarbă sau să așezi o băncuță, mașinile stau claie peste grămadă prin intersecții, și, ca să fie treaba-treabă, mai apare și câte-o căruță care zburdă veselă pe bulivar. N-ai loc să arunci un ac. N-ai loc să faci și tu, ca draga de lume, un părculeț, de exemplu. Sau un chioșculeț cu umbră și băncuțe. Sau un loc de joacă pentru copii. Ba nu, pardon, locuri de joacă pentru copii s-au făcut. Un fel de staule de 4 pe 4, doi săculeți de nisip, o palmă de tobogan, un legănuș și un balansoar de jucărie.
Copiii se joacă în 6 schimburi și aleargă unu-n jurul celuilalt de curg apele de pe ei. Joacă de-a v-ați ascunselea pe tabletă și șotronul pe mobil. Atâta a fost spațiul. S-au făcut locuri de joacă de apartament, individuale. Astăzi, de la 11.30 la 12.00, se joacă ăla micu’ al lui Popescu de la apartamentul 5 cu fetița lui Pandele de la apartamentul 7. De la 12.00 intră la program Neluțu de la 2 cu Mioara de la 8… Și, de la 12.30, dacă nu plouă, Mihăiță și Andrei se joacă „hoții și vardiștii” pe sacoșa de cumpărături a bunicii lui Geluțu de la apartamentul 1.
Asta e situația! Nu ne mai putem permite să ne lăfăim în locuri de joacă ditamai, cu teren de volei, de exemplu. Sau de fotbal, baschet, tenis de câmp… Nu mai e loc pentru nimic. Ne-am înghesuit rău de tot. Abia-abia dacă mai găsim un locșor pentru un amărât care să-și facă și el un blocșor cu 4 etaje și parcare privată. Se fac eforturi disperate pentru o palmă de pământ pe care un biet om să-și ridice o prăpădită de vilă cu o aia de piscină și o grădină unde să intre cei 450 de invitați de la nunta lui fi-su care, uite cum trece vremea!, mâine împlinește, deja, doi anișori. Se măsoară centimetru cu centimetru până se găsesc cei 500 de metri pătrați pentru un centru medical privat, pentru o pizzerie sau pentru un magazinel cu de toate.
Cum spuneam: orășelele astea ale noastre parcă-parcă arată din ce în ce mai bine, mai curate, mai organizate, mai gospodărite. Din păcate, suntem cam… îngrămădiți, nu-i așa?
