Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Țara unde este interzis consumul gumei de mestecat

Țara unde este interzis consumul gumei de mestecat

Publicat de Cosmin Meca, 29 mai 2016, 20:33

Fiecare stat al lumii ale legile sale proprii, pe care trebuie să le respecte atât cetățenii, cât și turiștii. Astfel, există o țară unde, de mai bine de douăzeci de ani, autoritățile au interzis mestecatul gumei, cu scopul de a păstra străzile curate, iar cei care încalcă regula pot fi sancționaţi cu o amendă de câteva sute de dolari. În consecință, nici comercializarea acestui produs nu este permisă.

 

Aruncatul gunoiului în spaţii publice, traversarea prin locuri nepermise sau desenarea de grafitti sunt doar câteva dintre aspectele interzise de legislaţia din Singapore. Totuşi, pe lângă aceste interdicţii oarecum normale, există şi una care poate fi considerată cel puţin curioasă.

Autoritățile din Singapore au interzis guma de mestecat în anul 1992, cu scopul de a păstra curățenia străzilor şi de a încuraja un comportament adecvat al cetățenilor.Măsura a fost luată la acel moment de Lee Kuan Yew, primul premier al micuțului stat asiatic.

Astfel, comercializarea acestui produs este interzisă, iar cei care aruncă guma de mestecat pe jos, în spaţiile publice, riscă o amendă de 700 de dolari.

 

Sursă: Digi24

 

 

„Întreb. Aștept. Respect. – Aventura din parc” – primul joc online interactiv din România care îi învață pe copii cum să se comporte corect cu câinii
Fapt divers miercuri, 23 septembrie 2026, 15:37

„Întreb. Aștept. Respect. – Aventura din parc” – primul joc online interactiv din România care îi învață pe copii cum să se comporte corect cu câinii

Un joc online gratuit dezvoltat de Mantrailing.ro în cadrul proiectului educațional „Întreb. Aștept. Respect câinele.”, îi învață pe...

„Întreb. Aștept. Respect. – Aventura din parc” – primul joc online interactiv din România care îi învață pe copii cum să se comporte corect cu câinii
Aplicația Meta Muse a depășit ritmul inițial de descărcare al ChatGPT pe iPhone
Fapt divers miercuri, 23 septembrie 2026, 09:26

Aplicația Meta Muse a depășit ritmul inițial de descărcare al ChatGPT pe iPhone

Meta Muse, noua aplicație mobilă de inteligență artificială a companiei Meta, a înregistrat aproximativ 1,8 milioane de descărcări pe...

Aplicația Meta Muse a depășit ritmul inițial de descărcare al ChatGPT pe iPhone
Marile companii de inteligență artificială discută riscurile tehnologiei în Consiliul de Securitate
Fapt divers miercuri, 23 septembrie 2026, 09:22

Marile companii de inteligență artificială discută riscurile tehnologiei în Consiliul de Securitate

Reprezentanții unor companii importante din domeniul inteligenței artificiale urmează să participe la o reuniune a Consiliului de Securitate al...

Marile companii de inteligență artificială discută riscurile tehnologiei în Consiliul de Securitate
O amibă descoperită într-un izvor vulcanic stabilește un record de rezistență la căldură
Fapt divers miercuri, 23 septembrie 2026, 09:21

O amibă descoperită într-un izvor vulcanic stabilește un record de rezistență la căldură

Cercetătorii au identificat într-un izvor fierbinte din zona vulcanică Lassen, California, o specie de amibă cu o toleranță neobișnuită la...

O amibă descoperită într-un izvor vulcanic stabilește un record de rezistență la căldură
Fapt divers marți, 22 septembrie 2026, 14:57

La noapte începe toamna

Toamna astronomică 2026 începe în noaptea de 22 spre 23 septembrie, echinocțiul urmând să se producă  la ora 03.05, ora României, când...

La noapte începe toamna
Fapt divers marți, 22 septembrie 2026, 09:37

Cercetătorii au cartografiat „conversația” întârziată dintre oceanele lumii

Un nou studiu descrie modul în care Pacificul, Atlanticul și Oceanul Indian își transmit reciproc semnale climatice, formând un sistem de...

Cercetătorii au cartografiat „conversația” întârziată dintre oceanele lumii
Fapt divers marți, 22 septembrie 2026, 09:35

FAA lansează un sistem bazat pe AI pentru reducerea întârzierilor aeriene

Administrația Federală a Aviației din Statele Unite a prezentat SMART, o nouă platformă destinată coordonării spațiului aerian și reducerii...

FAA lansează un sistem bazat pe AI pentru reducerea întârzierilor aeriene
Fapt divers marți, 22 septembrie 2026, 09:34

Alibaba pregătește modele AI de până la 10.000 de miliarde de parametri

Alibaba a anunțat că lucrează la următoarea generație a modelelor sale de inteligență artificială, Qwen 4, iar seriile Qwen 4.5 și Qwen 5 ar...

Alibaba pregătește modele AI de până la 10.000 de miliarde de parametri