Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Târgu Mureş în Cartea Recordurilor

Târgu Mureş în Cartea Recordurilor

Publicat de Ducu Mogoseanu, 17 mai 2015, 09:19

TarguMures2

 

Oraşul Târgu Mureş a intrat în Cartea Recordurilor, cu peste 1.500 de persoane care s-au spălat simultan pe dinţi.

Precedentul record Guinness Book fusese deţinut de oraşul Cairo, cu circa 1.150 de persoane.

Acţiunea s-a desfăşurat sub o ploaie torenţială, iar reprezentantul Cărţii Recordurilor, a anunţat că biroul din Londra a confirmat doborârea recordului mondial.

Acţiunea a fost organizată de către studenţii de la Facultatea de Medicină Dentară, în colaborare cu Fundaţia Studium şi Primăria Târgu Mureş.

„Credeţi-mă, nu mai am nici un cuvânt. Ploaia ne-a extenuat pe toţi, dar vestea asta a venit din Anglia. 40 de minute cât a durat să primim rezultatul oficial, parcă au trecut şapte zile. Toţi am fost cu inimile foarte strânse şi am aşteptat răspunsul pozitiv, şi chiar dacă vremea ne-a jucat feste, până la urmă Târgu Mureş, în momentul de faţă, deţine un nou record mondial”, a spus preşedintele Organizaţiei Studenţeşti de Medicină Dentară din Târgu Mureş, Dragoş Vulcu.

 

 

 

 

 

 

 

sursa: Radio România Actualităţi

Reacția Ucrainei, după explozia din Constanța: Am pierdut controlul dronei din cauza războiului electronic rusesc
International vineri, 5 iunie 2026, 15:22

Reacția Ucrainei, după explozia din Constanța: Am pierdut controlul dronei, din cauza războiului electronic rusesc

„În timpul îndeplinirii misiunilor în zona operațională a Mării Negre, una dintre ambarcațiunile maritime fără echipaj ale Forțelor...

Reacția Ucrainei, după explozia din Constanța: Am pierdut controlul dronei, din cauza războiului electronic rusesc
Trump reduce prezența militară americană în Europa
International joi, 4 iunie 2026, 16:43

Trump reduce prezența militară americană în Europa

Oficialii Departamentului de Război al SUA i-au informat pe aliați că Statele Unite își vor reduce contribuțiile la Modelul de Forțe al NATO,...

Trump reduce prezența militară americană în Europa
Republica Moldova și Ucraina încep negocierile pentru aderarea la UE
International joi, 4 iunie 2026, 16:36

Republica Moldova și Ucraina încep negocierile pentru aderarea la UE

Autoritățile de la Chișinău au primit oficial invitația la negocieri. Acest lucru se întâmplă la patru ani după ce Republica Moldova și-a...

Republica Moldova și Ucraina încep negocierile pentru aderarea la UE
Richard Gere l-a numit pe Trump un „maniac”, care distruge „tot ce este bun”
International miercuri, 3 iunie 2026, 15:48

Richard Gere l-a numit pe Trump un „maniac”, care distruge „tot ce este bun”

„Trăim cel mai sumbru moment, pe care l-am cunoscut vreodată, pe această planetă. Cine ar fi crezut că America se poate schimba aşa? Cine ar...

Richard Gere l-a numit pe Trump un „maniac”, care distruge „tot ce este bun”