Țurțurii și drobul de sare
Publicat de Cosmin Meca, 3 martie 2018, 08:30 / actualizat: 29 ianuarie 2021, 21:31
A nins ce-a nins, ne-a albit cât ne-a trebuit, ne-a înspăimântat peste măsură, s-a oprit. Mai cade câte-un rătăcit de fulg pe ici pe acolo, mai dă câte-o adiere de vânt printre blocuri, în rest – linişte şi pace. Au rămas în aşteptarea primăverii mormanele de zăpadă de pe trotuare, de pe marginea aleilor, străzilor şi drumurilor. Au rămas ţurţurii pe streşini. Iar cu ţurţurii ne comportăm, an de an şi iarnă de iarnă, exact ca în povestea cu drobul de sare. Aoleo, ce ţurţuri mari, aoleo, ce-o să ne cadă ăştia-n cap, aoleo, ce-o să omoare la noi, aoleo ce-o să ne-adune SMURD-ul de pe străzi… Şi-atât!
Am putea zice că nu-i tocmai rău, mai ales că, spun agricultorii, fără zăpada asta numai bine nu ne-ar fi fost în vara şi toamna ce-or să vină. Ne-am fi pus, adică, pofta-n cui la fructe şi legume, ne-am fi lins pe bot de zăibărel, dar, şi mai rău, am fi pus cu ghionturi pâinea pe masă şi tuciul de mămăligă. Până la urmă, suntem într-un teribil paradox: dacă ninge două zile şi două nopţi n-avem pâine pentru că n-ajungem la ea. Dacă nu ninge iar n-avem pâine pentru că n-avem ce secera. Cine să ne mai înţeleagă şi cine să ne mai mulţumească?
Nu mai ninge, dar e cam răcorel. Ba chiar frig. Ba, ca s-o spunem pe şleau, e un ger de crapă pietrele. Minus 8, minus 10, minus 15 grade Celsius… Duduie sobele, ard caloriferele, îndesăm căciulile pe urechi, cotrobăim prin cufere şi dulapuri după hainele mai groase şi încălţările mai îmblănite. Se şi spune, cu un uşor accent englezesc – Ger îi! Ie-ţi un laibăr! Ei, şi? Ce, n-am mai văzut noi friguri şi geruri, n-am mai dârdâit şi-n alte ierni, n-am trecut şi prin alte temperaturi? V-aduc aminte că, în 24 ianuarie 2006, la Slatina, erau minus 15 grade Celsius şi atunci, în 24 ianuarie 2006, la minus 15 grade Celsius, 13 828 de persoane au intrat în Cartea Recordurilor pentru că au participat la cea mai mare horă jucată vreodată în lume. Hora (Unirii) a durat 5’40”, iar organizarea câteva ore bune. Prin urmare, suntem învăţaţi şi cu minus 15 grade şi cu plus 42. Avem tovalul gros, ţinem la tăvăleală!
Pe-o astfel de vreme e bine să-ţi iei concediu de odihnă! Să stai la scuteală, să mănânci boabe de porumb fierte un pic înflorite, să împleteşti ciorapi de lână pentru la vară, să coşi în gherghef şi să te uiţi pe geamul aburit la ăi de – au – n-au treabă – trebuie să tragă la şaibă.
Dar, după toate socotelile specialiştilor în domeniu, suntem la început de martie şi, conform unui optimism ancestral şi multisecular absolut românesc, iarna nu mai are putere. E sleită! Cât o să mai ningă? Cât o să mai fie ger? Cât o să mai viscolească? Câteva minute, acolo! Două-trei ore cel mult! Între 11.00 şi 14.00! Sau mai bine noaptea! Între 1.00 şi 2.00. Ca să nu vedem din nou galben, portocaliu şi roşu în faţa ochilor!
