Connect with us

Fapt divers

Ultima distinctie NOBEL: premiul pentru Economie a fost acordat!

Iata cine este castigatorul Premiului Nobel pentru Economie 2015.

Published

on

Premiul i-a fost decernat britanicului Angus Deaton, unul dintre cei mai importanti specialisti in microeconomie din lume. Printre studiile sale se numara si unele privind comportamentul consumatorilor in cazul modificarii TVA la alimente, dar si despre modul in care politicile publice ii afecteaza diferit pe bogati si pe saraci. De asemenea, el a formulat „Paradoxul Deaton„, potrivit caruia variatiile mari de venit au un efect redus asupra consumului.

Numita oficial “Premiul Bancii Centrale a Suediei in memboria lui Alfred Nobel”, distinctia a fost creata in 1968 iar castigatorul a fost anuntat la ora locala 13:00 (14:00, ora Romaniei).

Știați că… ?

Cel mai faimos castigator este insa matematicianul John Nash, laureat in 1994, a carui viata a fost ecranizata in filmul “O minte sclipitoare”, in care rolul lui Nash a fost interpretat de Russel Crowe.

Anul acesta, pe lista posibililor castigatori apareau cateva nume mari. Cele mai importante sunt cele ale lui Ben Bernanke, fostul presedinte al Rezervei Federale a SUA, si Olivier Blanchard, pana de curand economist-sef al FMI. Se vehiculeaza si numele lui Anthony Atkinson, un economist celebru, dar si controversat, pentru teoriile sale privind inegalitatea in societatile capitaliste. Adept al taxarii celor cu venituri mari si al introducerii venitului minim garantat, Atkinson a fost mentorul popularului Thomas Piketty.

Anul trecut, premiul a fost luat de francezul Jean Tirole.