Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Vâlcea: plan de măsuri în situații de urgență

Vâlcea: plan de măsuri în situații de urgență

Publicat de Puiu Vulea, 18 iunie 2025, 10:43

Pompierii militari vâlceni sunt pregătiți să facă faţă situațiilor de urgență ce pot să apară în județ pe timpul sezonului estival, în acest sens fiind aprobat şi un plan de măsuri la nivelul Comitetului Județean pentru Situaţii de Urgență, a anunțat, marți, inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, col. Dan Pascaru. El a menţionat că printre măsurile dispuse se numără asigurarea de către autorităţile din judeţ a unor spaţii bine ventilate unde cei afectaţi de caniculă să poată să se răcorească şi să aibă acces la apă, iar dacă este nevoie, mai ales în zonele turistice din judeţ, să fie amenajate inclusiv puncte de prim ajutor. El a făcut apel şi la turiştii care vor ajunge lunile acestea în Vâlcea, mai ales în zonele montane, să respecte măsurile de prevenire a incendiilor de vegetaţie, în condiţiile în care numărul acestor evenimente a crescut în ultimii ani.

Premieră la Teatrul Ariel Râmnicu Vâlcea: ”Cântecul de lebădă”, de A.P. Cehov
Regional marți, 15 septembrie 2026, 13:55

Premieră la Teatrul Ariel Râmnicu Vâlcea: ”Cântecul de lebădă”, de A.P. Cehov

Vineri, 2 octombrie, ora 19.00, publicul vâlcean este invitat la premiera spectacolului ”Cântecul de lebădă”, de A.P. Cehov, pe care...

Premieră la Teatrul Ariel Râmnicu Vâlcea: ”Cântecul de lebădă”, de A.P. Cehov
Accident spectaculos în Craiova. Un șofer de 19 ani a ajuns cu mașina în chioșcurile de flori
Regional marți, 15 septembrie 2026, 10:59

Accident spectaculos în Craiova. Un șofer de 19 ani a ajuns cu mașina în chioșcurile de flori

În noaptea de 14 spre 15 septembrie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Craiova au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier...

Accident spectaculos în Craiova. Un șofer de 19 ani a ajuns cu mașina în chioșcurile de flori
Razie pe DN 6, în Dolj. 63 de amenzi și cinci permise reținute în doar patru ore
Regional marți, 15 septembrie 2026, 09:41

Razie pe DN 6, în Dolj. 63 de amenzi și cinci permise reținute în doar patru ore

Polițiștii rutieri din Dolj au desfășurat, luni, 14 septembrie, în intervalul orar 11:00–15:00, o nouă acțiune în sistem „releu” pentru...

Razie pe DN 6, în Dolj. 63 de amenzi și cinci permise reținute în doar patru ore
A început Olimpiada Liceelor 2026 la Slatina. Competiții sportive și artistice până pe 3 octombrie
Regional marți, 15 septembrie 2026, 09:36

A început Olimpiada Liceelor 2026 la Slatina. Competiții sportive și artistice până pe 3 octombrie

Liceenii din Slatina au intrat oficial în competiție odată cu startul Olimpiadei Liceelor 2026, unul dintre cele mai așteptate evenimente...

A început Olimpiada Liceelor 2026 la Slatina. Competiții sportive și artistice până pe 3 octombrie
Regional marți, 15 septembrie 2026, 09:33

Prima ediție a Festivalului de Film Românesc, la Craiova. Eveniment dedicat filmului „Pădureanca”

Muzeul Cărții și Exilului Românesc găzduiește, în perioada 18-20 septembrie 2026, prima ediție a Festivalului de Film Românesc, eveniment...

Prima ediție a Festivalului de Film Românesc, la Craiova. Eveniment dedicat filmului „Pădureanca”
Regional marți, 15 septembrie 2026, 09:31

Conferința Internațională „Muzeul și Cercetarea Științifică”, la Craiova. 150 de cercetători și specialiști participă la eveniment

Secția de Științele Naturii a Muzeului Olteniei Craiova, cu sprijinul Consiliului Județean Dolj, organizează joi, 17 septembrie 2026, cea de-a...

Conferința Internațională „Muzeul și Cercetarea Științifică”, la Craiova. 150 de cercetători și specialiști participă la eveniment
Regional marți, 15 septembrie 2026, 09:10

Parcarea supraetajată de lângă Gara Craiova: Primăria reia procedura pentru studiul de fezabilitate

Primăria Craiova a reluat procedura pentru realizarea studiului de fezabilitate al parcării supraetajate propuse în Piața Constantin Brâncuși,...

Parcarea supraetajată de lângă Gara Craiova: Primăria reia procedura pentru studiul de fezabilitate
Regional luni, 14 septembrie 2026, 09:53

Urban Playfield transformă Piața Mihai Viteazul într-un teren uriaș de joacă și sport

Urban Playfield, festivalul sporturilor luate în joacă, ajunge în acest weekend la Craiova, pentru penultima oprire a turului național din 2026....

Urban Playfield transformă Piața Mihai Viteazul într-un teren uriaș de joacă și sport