Verdețurile Lucreziei Borgia

Publicat de Cosmin Meca, 24 martie 2018, 08:30 / actualizat: 29 ianuarie 2021, 21:31

Nu ne putem plânge, este, cu adevărat, o dimineaţă bună având în vedere că s-au mai oprit ploile, lapovițele și ninsorile, s-a mai luminat cerul şi, pe alocuri şi local, a răsărit soarele şi pe uliţele noastre.

A ieşit ceapa verde, s-a ridicat spanacul, iar salata verde (sau lăptuca) s-a făcut, poate şi în spiritul unei simpatii cât mai eficiente, cât varza de Bruxelles. Este vremea vitaminelor! Este timpul să ne fortificăm organismele greu încercate de o iarnă în care a nins trei zile şi a bătut vântul alte cinci, de o iarnă în care, ca în fiecare an, soarele a fost zgârcit la vedere, de o iarnă în care ne-am hrănit mai mult cu uscături de prin balcoane şi rădăcinoase de prin cămară decât cu fructe şi legume.

Nu ne-am dedulcit la verdeţuri, nu pentru că n-ar fi fost ele existente, ci pentru că n-am vrut, în ruptul capului, să ne hrănim cu tot felul de buruieni venite de prin cine ştie ce colţuri ale lumii şi îndopate, temeinic, cu tot felul de chimicale. Ţinem la sănătatea noastră, ne hrănim natural şi bio din pieţele noastre controlate sanitar-veterinar şi organoleptic.

Uite, ca de par egzamplu ieri, am luat, din piaţă evident, din mână harnică de producător cinstit şi cu certificat la purtător două salate cât capul, o juma’ de kil de spanac, cinci legături de ceapă, trei de mărar şi alte trei de pătrunjel şi am făcut ditai ligheanul de salată. Am pus, ca să mă răsfăţ, ulei de măsline şi zeama de la două lămâi. Am pus muntele ăla de salată – aşa se face – o jumătate de oră la frigider să se răcească şi să se-aşeze gusturile şi miresmele. După o jumătate de oră – ce să vezi? – nici pomeneală de stivă verde, frumoasă şi vitaminoasă. Abia pe fundul ligheanului am găsit un soi de fleşcăială mai mult maronie decât verde, mai mult acră decât tulbure şi mai mult zeamă decât plantă. Un soi de terci de azotaţi, de sulfaţi, de nitraţi, şi de alți fertilizatori.

Probabil că mândria aia de salată rezultată, preparatul finit, ar putea concura cu succes cu acidul sulfuric sau cu cianura de potasiu. Altfel spus, diferenţa dintre otrăvurile Lucreziei Borgia şi parte a verdeţurilor de pe pieţele noastre este, păstrând proporţiile şi simţul umorului, una de timp. La cucută te stingi mai repede.

Şi mai este o diferenţă între Evul Mediu, între început de secol XVI şi secolul, început de secol XXI: primitivii ăia nu erau protejaţi, aşa cum suntem noi, de Protecţia Consumatorului, de Direcţia de Sănătate Publică şi de, atenţie !, de dreptul de „a avea acces la pieţe care să ne asigure o gamă variată de produse şi servicii de calitate”.