Connect with us

Evenimente

Ziua Cercetătorului şi Proiectantului

Aniversarea datează din 1994.

Published

on

Aniversarea datează din 1994, când s-a decis, printr-o hotărâre de guvern, ca ziua de 19 noiembrie să fie „Ziua Cercetătorului și Proiectantului”, în semn de omagiu față de activitatea savantului american de origine română George Emil Palade (1912-2008), laureat al Premiului Nobel pentru Medicină pe anul 1974.

Născut la Iași, la 19 noiembrie 1912, George Emil Palade a absolvit Facultatea de Medicină (1936) la București. Între anii 1936 – 1938 a fost, succesiv, asistent, șef de lucrări, conferențiar la Institutul de Anatomie, studiind în acest timp anatomia patologică și medicină internă cu profesorul M. Gh. Lupu.

george-paladeA obținut titlul de doctor în medicină cu teza „Tubul urinifer al delfinului. Studiu de morfologie și fiziologie comparativă” (1940). A fost invitat în anul 1946 ca „Visiting Investigator” de Institutul Rockefeller din New York, unde a devenit asistent, apoi membru asociat, membru titular, șef al Laboratorului de biologie celulară (1956) și profesor de biologie. Din anul 1972, a condus catedra de Biologie celulară a Universității Yale din New York. A publicat peste 100 de titluri, rezultatele cercetărilor sale regăsindu-se în numeroase lucrări, studii, comunicări, rapoarte, memorii, publicate în reviste de prestigiu din întreaga lume. 

A fost distins cu premii de înalt prestigiu științific: „Premiul Passano” (1964), „Premiul Albert Lasker” (1966), „Premiul T. Duckett Jones” (1966). A fost ales membru al multor asociații științifice și al multor academii naționale de știință. Membru de onoare al Academiei Române (31 martie 1975). Președinte de onoare al Fundației Naționale pentru Știință și Artă a Academiei Române. Consilier la „National Science Fundation” și membru fondator al revistei „Journal of Cell Biology”. A primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea mai multor universități. 

geroge-emil-paladePrin descoperirile sale în domeniul biologiei moleculare s-a afirmat ca deschizător de noi drumuri. În octombrie 1974, Academia Suedeză i-a conferit, alături de Albert Claude și Cristian de Duve, Premiul Nobel pentru Medicină, cea mai înaltă distincție științifică.

A fost premiat de președintele SUA, Ronald Reagan, la 12 martie 1986, cu Medalia Națională de Știință (National Medal of Science) în științele biologice, iar în 1989, a fost ales membru de onoare al American-Romanian Academy of Arts and Sciences (ARA) la Universitatea din California.

În anul 2008, a fost decorat cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Colan.

S-a stins din viață la 8 octombrie 2008, în SUA.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: agerpres.ro

ULTIMA ORĂ

Sport2 ore ago

FC Voluntari – FC U Craiova 1948 și FC Botoșani – Dinamo deschid etapa a 6-a a Play-off-ului/Play-out-ului Superligii

Marți aduce două partide captivante în Superliga României, în deschiderea etapei a 6-a a Play-off-ului și Play-out-ului. În primul meci,...

National3 ore ago

Proiect de Lege: Elevii care promovează Bacalaureatul pot mări notele la o materie

Un proiect de lege depus la Senat aduce o veste bună pentru elevii care au promovat examenul de Bacalaureat. Conform...

Regional3 ore ago

Varianta de ocolire a municipiului Târgu-Jiu, VO 66B, deschisă circulației

Varianta de Ocolire a Municipiului Târgu-Jiu, VO 66B, s-a deschis, astăzi, 23 aprilie, între localitățile Romanești-Bălești-Bârsești. Acest tronson important de...

Regional3 ore ago

Ziua Forțelor Terestre, marcată la Băilești

Ziua Forțelor Terestre a fost marcată, astăzi, la Băilești, printr-o ceremonie militar-religioasă. Evenimentul a avut loc la Monumentul Eroilor. Ziua...

Regional4 ore ago

Craiova găzduiește Competiția Națională de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat

În perioada 24-26 aprilie, Craiova devine gazda prestigioasei Competiții Naționale de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat, Faza a...

Regional4 ore ago

Premieră la Teatrul Național „Marin Sorescu”: „Trilogia memoriei” de Arne Lygre, în regia lui Radu Afrim

Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova se pregătește pentru o premieră de excepție: spectacolul „Trilogia memoriei” de Arne Lygre, regizat...

Regional4 ore ago

Starea drumurilor din Stațiunea Rânca, îmbunătățită de acțiunea drumarilor după ninsorile recente

Drumarii au intervenit prompt în Stațiunea Rânca, asigurând o circulație rutieră fără probleme în urma ninsorilor din ultimele zile. Utilizând...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON