Ziua Mondială a Frumuseții

Ziua Mondială a Frumuseții (World Beauty Day) aniversată, anual, la 9 septembrie, este o zi dedicată tuturor celor iubitori de frumos. Se marchează la inițiativa Comitetului Internațional al Esteticii și Cosmeticii (SIDESKO) și este dedicată în special esteticienilor, stiliștilor, designerilor, instructorilor de fitness și a tuturor celor ce lucrează în domeniul înfrumusețării.

Scriitorul rus Fiodor Dostoievski a scris celebra frază: „Frumuseţea va salva lumea”. Nikolai Roerich a adăugat: „Conştientizarea frumuseţii va salva lumea”. Romancierul francez Honoré de Balzac spunea „Frumosul se simte, nu încape într-o definiţie.”

Astăzi frumuseţea nu e percepută ca fiind neapărat ceva cu ce te naşti, ci rezultatul unei griji şi atenţii sporite asupra proprii imaginii. Frumuseţe înseamnă armonie: curăţenie, informare, îngrijire, sănătate, un mod sănătos de viaţă şi atitudine. 

Chiar dacă se spune ca frumuseţea vine din interior, se acordă o mare importanţă şi exteriorului, constatându-se o creştere a numărului de femei, în special, care iau cu asalt saloanele de înfrumuseţare.

Dacă în trecut cele mai căutate erau frizeriile, acum în top au ajuns saloanele care oferă pachete întregi de solar, manichiură, pedichiură sau masaj. Nici bărbaţii nu se lasă mai prejos, numărul celor care se îngrijesc de aspectul exterior fiind şi el în creştere.

De-a lungul timpului, standardele de frumuseţe s-au schimbat, odată cu valorile culturale.

La anticii egipteni, înfrumuseţarea era apanajul clasei sacerdotale şi însemna: o baie parfumată urmată exfoliere, de un masaj cu ulei parfumat şi de ungerea pielii corpului cu tuş gălben-auriu.

Venele tâmplelor erau îngroşate cu albastru, ochii erau conturaţi cu khol, sprâncenele – alungite şi înnegrite, buzele date cu carmin, unghiile de la mâini şi de la picioare lăcuite, iar capul era ras şi acoperit cu o perucă de mătase sau din păr animal împodobită cu fire de aur.

Anticii greci puneau mai mult accent pe armonia formelor şi proporţiilor, arta toaletei presupunea igiena, coafura, veşmintele şi bijuteriile, iar fardarea era excesivă.

Pentru a-şi păstra frumuseţea corpului şi a feţei, patricienele romane foloseau alifii şi farduri făcute din grăsimi animale, amidon şi oxid de staniu sau ulei de trandafir. Se eplilau, îşi conturau ochii cu antimoniu, îşi albeau dinţii, se parfumau şi foloseau corsete.

Pentru frumusețea masculină se recomanda părul proaspăt tuns, barba îndreptată, unghiile tăiate şi curate, respiraţia înmiresmată, pielea bronzată şi corpul zvelt.

Fumuseţea medievală era tânără, zveltă, blondă, cu tenul alb şi buze roşii.

Fruntea se epila pentru a fi cât mai înaltă, sprâncenele erau subţiri şi arcuite. Evul Mediu a ignorat însă înfrumuseţarea, fardul fiind asociat cu păcatele desfrâului şi orgoliului.

Renaşterea a apreciat frumuseţea stabilind noi standarde. Femeia frumoasă trebuia să fie împlinită şi să posede trei lucruri albe – pielea, dinţii şi mâinile, trei lucruri roşii – buzele, obrajii şi unghiile, şi trei lucruri negre – ochii, sprâncenele şi genele.

Secolul XX a fost revoluţionar şi domeniul înfrumuseţării, iar marile concerne din industria frumuseţii au schimbat complet ideile despre modă,  îngrijirea corpului, fitness, cosmetice şi make-up, utilizate de la vârste tot mai mici.

Astăzi, frumuseţea este percepută ca rezultatul unei griji atente pentru curăţenie, îngrijire, un mod sănătos de viaţă şi atitudine.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Surse: agerpres.ro/tvr.ro