De ce colindăm de Crăciun și ce înseamnă, de fapt, colindele
Colindatul este una dintre cele mai vechi tradiții românești de Crăciun, un obicei care a supraviețuit secolelor și care ascunde semnificații mult mai profunde decât par la prima vedere.
Publicat de Cosmin Meca, 24 decembrie 2025, 09:37
Colindatul este unul dintre cele mai vechi și mai puternice obiceiuri românești legate de Crăciun. Pentru mulți, el a devenit o tradiție firească, repetată an de an, fără să mai fie pusă sub semnul întrebării. Totuși, dincolo de cântece, versuri și gestul de a merge din casă în casă, colindele au o semnificație mult mai profundă decât pare la prima vedere.
Colindele își au rădăcinile într-o perioadă mult mai veche decât creștinismul. Inițial, ele erau cântece ritualice legate de solstițiul de iarnă, momentul în care oamenii marcau renașterea luminii și începutul unui nou ciclu al naturii. Odată cu creștinarea spațiului românesc, aceste cântece au fost adaptate și au căpătat un conținut religios, legat de Nașterea lui Iisus Hristos.
Astfel, colindele au devenit o punte între tradițiile precreștine și credința creștină, păstrând structura veche, dar schimbând mesajul.
Colindatul nu este un act întâmplător. Mersul din poartă în poartă are un sens simbolic: vestirea unei vești bune întregii comunități. Colindătorii nu cântă doar pentru gazde, ci pentru întreg satul, pentru bunăstarea colectivă.
Primirea colindătorilor era considerată un semn de noroc. Refuzul lor nu era doar o lipsă de politețe, ci o rupere simbolică de comunitate. Colindul aducea belșug, sănătate și protecție, iar gazda care îl primea se integra într-un circuit al darului și al binecuvântării.
În mod tradițional, colindatul era împărțit pe vârste. Copiii colindau primii, fiind considerați puri și aducători de noroc. Tinerii și flăcăii aveau colinde mai elaborate, uneori legate de fertilitate, muncă sau viitoarele căsătorii. În unele zone, existau cete organizate, cu roluri clare și reguli stricte.
Această structură arată că colindatul nu era doar un gest spontan, ci un ritual social bine definit, care consolida legăturile dintre membrii comunității.
Deși astăzi sunt asociate aproape exclusiv cu Nașterea Domnului, colindele vorbesc și despre viață, muncă, familie, rodnicie și speranță. Ele sunt urări cântate, menite să aducă echilibru și continuitate.
Versurile colindelor conțin adesea simboluri: lumina, steaua, drumul, casa, masa, pâinea. Toate trimit la ideea de protecție, stabilitate și început bun. Colindele nu cer, ci oferă, iar darurile primite de colindători sunt mai degrabă un schimb simbolic decât o plată.
Noaptea are un rol esențial în simbolistica colindelor. Este momentul de trecere dintre vechi și nou, dintre întuneric și lumină. Colindatul nocturn sugerează ideea de veghe și așteptare, iar cântul devine un mod de a îmblânzi întunericul și de a chema lumina.
De aceea, colindele au o liniște și o solemnitate aparte, diferite de muzica festivă modernă.
În prezent, colindatul a pierdut din rigoarea ritualică, dar nu și din puterea simbolică. Chiar și sub forme mai simple, colindele continuă să creeze legături între oameni, să aducă emoție și să marcheze un moment de pauză într-un ritm de viață agitat.
Colindele nu sunt doar cântece de Crăciun. Ele sunt o formă de memorie colectivă, o tradiție care vorbește despre comunitate, speranță și continuitate. Atâta timp cât vor fi cântate, Crăciunul își va păstra una dintre cele mai autentice expresii ale sale.