Cel puțin 306 persoane, infectate cu Salmonella în Belgia
Autoritățile sanitare belgiene investighează un focar extins legat de produse avicole.
Publicat de Cosmin Meca, 26 august 2026, 16:56
Un focar de Salmonella asociat unei ferme avicole a infectat cel puțin 306 persoane în Belgia. Autoritățile consideră că numărul real al cazurilor este probabil mai ridicat, deoarece nu toate persoanele cu simptome ajung să fie testate. Nu au fost raportate decese.
Focarul a fost identificat în luna mai, iar produsele suspecte au fost retrase. Inițial a fost închisă o singură hală, apoi activitatea întregii ferme a fost oprită, iar păsările au fost sacrificate după o nouă retragere de produse, anunțată după 10 august.