Gabriel Bratu
Publicat de Cosmin Meca, 11 iunie 2015, 15:29 / actualizat: 30 ianuarie 2021, 12:07
Acasă la Gabriel Bratu
“Am ajuns, dupa dispariţia domnului Albert Poch, primul caricaturist ca vârstă şi al doilea, după domnul Popa Popa’S, ca… volum” – îmi spune maestrul Gabriel Bratu, care mi-a făcut onoarea de a mă primi la domnia-sa acasă. Este unul dintre cei mai apreciaţi şi longevivi caricaturişti români; a avut marele noroc să întâlnească oameni deosebiţi de-a lungul vieţii sale – Tudor Arghezi, Corneliu Baba, Maria Tănase, Ioana Radu, Maria Lătăreţu, Marin Sorescu şi Sabin Bălaşa, Amza Pellea, Mihai Drumeş, Iosif Constantin Drăgan şi mulţi, mulţi alţii.
“Atât de mulţi sunt cei care nu mai sunt, încât mă întristez de câte ori îmi aduc aminte de ei” – oftează maestrul Gabriel Bratu.
Născut pe 5 noiembrie 1934, Gabriel Bratu a intrat, nu demult, în “clubul octogenarilor”: “Of! Rubrica mea de la ziar se intitulează “OFF-uri”, expoziţia deschisă de ziua mea – la fel… Sincer, nu îmi vine să cred că am împlinit vârsta asta. Parcă mă văd, la 14 ani, când am păşit pe treptele redacţiei ziarului “Înainte” de atunci, cu un desen la care muncisem ceva…Şi cineva m-a întrebat: Bă, tu l-ai făcut sau tac-tu? M-a făcut să plâng, dar, a doua zi, cine mai era ca mine? Apărusem la ziar, la 14 ani! Asta se întâmpla în 1948, iar în 1951 am luat primul meu premiu, la “Urzica”.
Eu mă consider un caricaturist de presă şi fac acest lucru de peste şase decenii… Optzeci de ani reprezintă o vârstă … şi îi simt bine de tot. Mi-aduc aminte că maestrul Corneliu Baba spunea că, după 70 de ani, dacă te scoli dimineaţa şi nu te doare nimic, înseamnă că eşti mort. Ei bine, pe mine mă dor toate! Dar mă bucur că încă ştiu cum mă cheamă şi că mai pot să lucrez”.
Un mare “of” al caricaturistului Gabriel Bratu îl reprezintă dispariţia revistelor de umor. ”Îl parafrazez pe bunul meu prieten, caricaturistul Octavian Bour, care zicea: “Rău cu rău, dar mai rău fără Urzica”. Faptul că avem o mulţime de ziare, de tipărituri, dar nu avem, la ora actuală, o revistă de umor, e un lucru foarte trist. Urzica a fost rampa de lansare a tuturor caricaturiştilor din România; aşa cum era ea, cu păcatele ei…dar se făcea caricatură, te ţinea cu arma la picior. “
Primele desene ale lui Gabriel Bratu au fost făcute cu cărbune din maşina de călcat a mamei sale. “Am desenat pe peretele casei; au fost cel mai bine plătite desene, pentru că palmele pe care le-am primit atunci n-am să le uit niciodată!…”
Tudor Popescu-Dor, actor la Naţionalul craiovean şi caricaturist, i-a fost un prim mentor, au urmat profesorii Marineanu, Hagiescu… La Şcoala Populară de Artă “Cornetti” i-a avut colegi pe Sabin Bălaşa, George Vlăescu, Victor Pârlac, Ştefan Brădiceanu.
Puţini dintre noi ştiu că, după absolvirea liceului, maestrul Gabriel Bratu a dat examen la Cinematografie: “N-am stat mult acolo; am făcut şi o şcoală de desen animat, pe lângă maestrul Gopo, dar nici acolo nu am stat mult. Dacă vă spun că totul s-a petrecut din cauza unui amor, mă credeţi? Eu eram la Bucureşti, amorul la Craiova şi, vezi-doamne, distanţa era prea mare.
A lucrat 45 de ani la Casa Creaţiei Populare şi la Editura „Scrisul Românesc”, timp în care a cunoscut o mulţime de oameni de renume.”Cu Amza Pellea şi cu Sabin Bălaşa mă ştiam din liceu şi am fost alături până când… n-au mai fost. Cu Marin Sorescu mă ştiam de la începuturile lui. Cu Doamna Maria – Maria Tănase – am fost, să zic aşa, bun amic, de multe ori fiindu-i în preajmă la diverse „întâmplări”. Şi, ca semn al preţuirii, am fost unul dintre cei care au iniţiat festivalul de muzică populară ce-i poartă numele. Vreau să amintesc aici spusele coanei Ioana Radu la prima ediţie, în 1969, a festivalului: „Bratule, când o să mor, dacă-mi faceţi şi mie festival, la Minerva să mi-l faceţi, pentru că acolo eu m-am născut!”. Şi i-am făcut festival. La Minerva l-am făcut! …”
Multe poveşti au rămas, desigur, nespuse de maestrul Gabriel Bratu…
Simona Lica
„OFF-uri” de Gabriel Bratu-MIB
