Creatorul și interpretul personajului Nea Mărin, dar și cel care a interpretat unele dintre cele mai strălucite figuri ale istoriei românilor, precum Decebal sau Mihai Viteazul.
Brian Molko, născut pe 10 decembrie 1972, în Belgia, este compozitorul, solistul și chitaristul trupei Placebo.
Dumitru Dragomir născut în Bălcești, județul Vâlcea este un om politic român și fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal din România.
Previziuni astrale pentru marti, 30 mai 2017.
Noel va susține un concert în orașul său natal Manchester, la 30 mai, ale cărui încasări vor fi donate victimelor atentatului de luni în care au...
În Australia, Asia și Europa artista a devenit una din cele mai recunoscute celebrități, fiind considerată și un sex simbol.
Discipol al filozofului Constantin Noica, în perioada comunistă s-a făcut remarcat ca interpret al filozofului german Martin Heidegger, iar din 1990 este directorul Editurii Humanitas.
Producătorul Mickey Stevenson i-a dat numele de scenă lui Wonder, după ce a spus „This boy is a wonder” (băiatul ăsta este o minune).
Hepburn a fost una dintre puținele actrițe care a refuzat să dea interviuri sau să apară la diferite petreceri mondene din vremea sa.