La un sfert de veac de la revoluţia din decembrie, astăzi vor fi trase clopotele şi va fi oficiată o slujbă de pomenire a eroilor în...
22 DEC -PITARAII
La Bucureşti încep astăzi, ceremoniile dedicate împlinirii a 25 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989. Vor avea loc depuneri de coroane şi jerbe...
Trenurile de pe cele mai solicitate rute vor avea pe toată perioada sărbătorilor vagoane suplimentare. Potrivit CFR vor avea mai multe vagoane şi trenurile care fac...
Proiectul de lege privind securitatea cibernetică nu se adresează persoanelor fizice, a dat asigurări Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Senat. Potrivit unui...
Cei 8 membri în Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune propuşi de grupurile parlamentare au fost validaţi ieri de plenul reunit al celor...
Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului va supune, astăzi, votului final, proiectele de lege privind bugetul de stat şi cel al asigurărilor sociale de stat...
Discursul preşedintelui a fost urmărit şi de Victor Ponta, cu care Traian Băsescu a avut o serie de conflicte deschise. Într-o postare pe Facebook, premierul a...
Progresele făcute în domeniul statului de drept din 2004 până în prezent sunt uriaşe, afirmă preşedintele României, Traian Băsescu, la încheierea celor două mandate în această...