Connect with us

Evenimente

1 MAI – Ziua Internaţională a Muncii

De la proteste violente la sărbători naţionale

Published

on

Ziua de 1 Mai a devenit cunoscută în lumea întreagă după incidente violente produse în SUA în 1886, când muncitorii au cerut reducerea timpului de lucru, şi s-a transformat treptat în Ziua Internaţională a Muncii, care este sărbătorită în prezent în numeroase ţări, inclusiv în România.

Reducerea normei orare zilnice de lucru stă la originea semnificaţiei zilei de 1 Mai, ca Ziua internaţională a muncitorilor. În anul 1872, circa 100.000 de muncitori din New York, majoritatea din industria construcţiilor, au demonstrat, cerând reducerea timpului de lucru la opt ore.

Data de 1 mai apare pentru prima dată în legătură cu întrunirea din anul 1886 a Federaţiei Sindicatelor din Statele Unite şi Canadei (precursoarea Federaţiei Americane a Muncii). George Edmonston, fondatorul Uniunii Dulgherilor şi Tâmplarilor, a iniţiat introducerea unei rezoluţii care stipula ca „8 ore să constituie ziua legală de muncă de la şi după 1 mai 1886”, sugerându-se organizaţiilor muncitoreşti respectarea acesteia.

La data de 1 mai 1886, sute de mii de manifestanţi au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite, însă cea mai mare demonstraţie a avut loc la Chicago, unde s-au întrunit 90.000 de persoane, din care aproximativ 40.000 se aflau în grevă. Rezultatul a fost acela că circa 35.000 de muncitori au câştigat dreptul la ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea salariului.

Dar ziua de 1 mai a devenit cunoscută în lumea întreagă în urma unor incidente violente, care au avut loc trei zile mai târziu, în Piaţa Heymarket din Chicago. Numărul greviştilor se ridicase la peste 65.000, iar, în urma ciocnirii cu poliţia, au rezultat numeroase victime.

În anul 1888, la întrunirea Federaţiei Americane a Muncii, s-a stabilit ca în ziua de 1 mai 1890 să aibă loc manifestaţii şi greve, pentru reducerea zilei de muncă de opt ore. Iar, în anul 1889, social-democraţii afiliaţi la Internaţionala a ll-a, au stabilit, la Paris, ca ziua de 1 mai să fie o zi internaţională a muncitorilor. La 1 mai 1890, au avut loc demonstraţii în SUA, în majoritatea ţărilor europene, în Chile, Peru şi Cuba.

La scurt timp, Federaţia Americană a Muncii s-a dezis cu totul de 1 mai, celebrând în schimb Labor Day („Ziua Muncii”), anual, în prima zi de luni a lui septembrie. Pe 28 iunie 1894, Congresul SUA a adoptat un act confirmând această dată ca sărbătoare legală.

În fostele ţări comuniste, ziua de 1 mai a fost transformată într-o sărbătoare de stat însoţită de defilări propagandistice. Regimurile comuniste încercau să instrumenteze politic o veche tradiţie a mişcării muncitoreşti internaţionale. De asemenea, naziştii au avut tentative de uzurpare a acestor tradiţii. Ziua de 1 mai a fost transformată într-o sărbătoare a comunităţii naţionale germane, promiţându-se construirea unui socialism naţional, în centrul căruia nu se mai aflau muncitorii, ci arianul considerat un prototip al celor ce muncesc.

În România, Ziua Muncii a fost sărbătorită pentru prima dată în 1890, iar, în timpul comunismului, această sărbătoare a fost marcată, ca şi în alte ţări comuniste, de manifestări propagandistice. După revoluţia din decembrie 1989, timp de mai mulţi ani, ziua de 1 mai nu a mai fost sărbătorită prin festivităţi propagandistice, însă a fost marcată prin evenimente sociale, în aer liber.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: mediafax.ro

ULTIMA ORĂ

International15 ore ago

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului respinge efectul rachetelor trimise de SUA către Ucraina în contextul conflictului

Rachetele cu rază lungă de acțiune trimise de Statele Unite Ucrainei nu vor schimba rezultatul războiului, a afirmat purtătorul de...

modern white car with world health organization flag and sticker modern white car with world health organization flag and sticker
National15 ore ago

Biroul Regional OMS pentru Europa se întâlnește în premieră în România

Timp de două zile, Biroul Regional OMS pentru Europa şi România se întâlneşte pentru prima dată în ţara noastră, sub...

plants inside of a greenhouse at a botanical garden plants inside of a greenhouse at a botanical garden
Regional15 ore ago

Consiliul Local Craiova aprobă construirea unei sere tropicale în Grădina Botanică

În cadrul ședinței ordinare de astăzi, Consiliul Local Craiova a dat undă verde studiului de fezabilitate și indicatorilor tehnico-economici pentru...

Regional15 ore ago

Recepționarea lucrărilor la D.J. 652A, programată pentru marți, 30 aprilie

Consiliul Județean Dolj anunță recepționarea lucrărilor la Drumul Județean 652A, programată pentru marți, 30 aprilie. După luni de efort și...

Regional15 ore ago

Consiliul Județean Vâlcea aprobă proiecte ambițioase: Trei noi clădiri de spital pentru modernizarea infrastructurii medicale

În cadrul ședinței ordinare desfășurate joi, 25 aprilie 2024, Consiliul Județean Vâlcea a dat undă verde unor proiecte majore pentru...

Regional16 ore ago

Weekend animat în povestea Târgului de Paște din Craiova

Continuăm periplul prin basmul “Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” în weekendul 26 – 28 aprilie 2024, în cadrul...

dry plant under blue sky dry plant under blue sky
Regional16 ore ago

Atenționare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara

Meteorologii au emis o informare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara, valabilă până mâine dimineață, la ora...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON