DE ACTUALITATE

Calendarul zilei 18 august

EVENIMENTE INTERNE

 

– Apărare, Interne

* Cu prilejul aniversării a 171 de ani de la înființarea primei formațiuni de pompieri militari în Bucureşti, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dealul Spirii” Bucureşti-Ilfov organizează, în intervalul orar 10:00-18:00, Ziua Porţilor Deschise, în toate subunităţile operative ale pompierilor din București și Ilfov. În cadrul atelierelor de lucru, vor fi prezentate echipamentele pe care pompierii le utilizează în mod frecvent  pentru stingerea incendiilor, iar paramedicii îi vor învăța pe copii cum să acorde primul ajutor în cazul celor mai frecvente situații de urgență. Aceste activităţi au atât caracter de informare a cetățenilor cu privire la misiunile şi activităţile desfăşurate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dealul Spirii” Bucureşti-Ilfov, cât şi rolul de pregătire a unei conduite preventive în cazul producerii unor situaţii de urgenţă

 

– Justiţie

* Tribunalul Bucureşti se pronunţă în cazul contestaţiei procurorilor la decizia instanţei de a-i lăsa în libertate pe cei opt poliţişti acuzaţi că au muşamalizat un accident rutier produs de colegul lor Marius Maghiari de la Brigada Rutieră

 

– Diaspora

* Uzdin, Serbia: În perioada 18 – 21 august, are loc cea de-a 55-a ediţie a Marelui Festival de Folclor al Românilor din Voivodina, la care şi-au anunţat participarea aproximativ 1700 de artişti, una dintre cele mai importante manifestări ale românilor de pe aceste meleaguri

 

– Învăţământ, Cercetare

* În cadrul celei de-a II-a sesiuni a examenului de Bacalaureat, în zilele de 18 şi 19 august, are loc evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C

* Arad: Sub genericul „Universitatea de Vest Vasile Goldiş – 25 de ani de existență”, de la  ora 11:00, în Aula „Ştefan Cicio-Pop”, va avea loc vernisajul expoziției fotografice „Universitatea de Vest Vasile Goldiș din Arad – un sfert de secol de istorie instituțională”. Expoziția va fi deschisă în perioada 18 – 30 august. Cu acest prilej se vor lansa monografiile: Virgiliu Jireghie, „Un sfert de secol de istorie instituțională”; Marius Grec, „Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad 1990-2015”; Marius Grec, „Muzeul Memorial Universitar „Vasile Goldiș” din Arad”. Evenimentul se desfăşoară în cadrul manifestărilor prilejuite de „Zilele Aradului” (17 – 30 aug.)

* Cluj-Napoca: În perioada 18 – 22 august, în sala Auditorium Maximum a Universităţii Babeş-Bolyai, se desfăşoară al XXXVII-lea congres al AGIRo (Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România) şi al Cadrelor Didactice de Etnie Română de peste Hotare, la care sute de dascăli din toate județele țării și peste 250 de etnie română din R. Moldova, Ucraina și Serbia vin să se întâlnească cu colegii lor din Cluj. Deschiderea festivă va avea loc, miercuri, 19 august, de la ora 9:00

 

– Cultură

* Editura Humanitas organizează, de la ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, o seară de lectură în care Mircea Cărtărescu va citi din noul său roman aflat în pregătire la această editură

* Seria Concertelor ICR continuă astăzi, de la ora 20:00, cu recitaluri susţinute de Lavinia Ştefan şi Judy Florescu, sub genericul „LOVE IS” – în grădina ICR, Aleea Alexandru nr. 38. Concertul va cuprinde compoziţii proprii ale interpretelor, dar şi reinterpretări ale unor piese de Amy Winehouse, căreia îi va fi dedicat un moment special în cadrul evenimentului

* Iaşi: Concert în cadrul celei de-a III-a serii de concerte estivale SoNoRo Conac (31 iul. – octombrie) – ora 20:30, la Muzeul Naţional „George Enescu”. Parteneri media: Radio România Cultural şi Radio România Muzical

* Sibiu: În perioada 18 – 23 august, de la ora 21:30, cinematograful în aer liber al Caravanei Metropolis ajunge în Piaţa Mică din localitate – ora 21:30

 

– Sport

* Tragerea la sorţi a primului tur al Cupei Ligii-Adeplast, ediţia 2015-2016, se va desfăşura de la ora 11:00, la sediul Ligii Profesioniste de Fotbal. La acest eveniment vor participa, în premieră, alături de oficialii cluburilor, şi suporteri ai echipelor înscrise în competiţie. La finalul tragerii la sorţi este programată Adunarea Generală a LPF

* Com. Adunații-Copăceni, jud. Giurgiu: Federaţia Ecvestră Română şi Clubul Sportiv Regatul Cailor organizează, în perioada 18 – 23 august, la Clubul Sportiv “Regatul Cailor” – sat Varlaam, Concursul Naţional de Sărituri peste Obstacole – “Finalele Campionatului Naţional de Obstacole: Juniori, Tineret, Echipe Juniori”

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Dealu Spirii” al Municipiului Bucureşti”, stabilită începând cu anul 2013; este data la care, în anul 1844, a luat fiinţă prima formaţiune de pompieri din Bucureşti, “Roata de Pompieri Bucureşti”, printr-un ofis semnat de principele Gheorghe Bibescu, la propunerea Departamentului Treburilor din Lăuntru. Serviciul nou-înfiinţat avea o structură militară și era împărțit în șase grupe, cu un efectiv de 7 ofițeri, 23 subofițeri și 256 soldați. Ca dotare tehnică, noua unitate militară din Garnizoana Bucureștilor dispunea de 14 pompe de incendiu, un car de instrumente, 30 sacale, 48 cai, 40 căngi și 50 lopeți de lemn

 

– 1849: S-a născut Teodor V. Ştefanelli (numele la naştere: Teodor Ştefaniuc), scriitor şi istoric (preocupat de o cât mai bună cunoaştere a istoriei Bucovinei); deputat în Dieta Bucovinei din partea Partidului Naţional Român şi participant activ la unirea cu România din 1918; membru titular al Academiei Române din 1910 (m. 1920)

 

– 1857: S-a născut (la Cernăuţi, azi în Ucraina) Eusebie Mandicevschi, compozitor, muzicolog şi profesor român stabilit la Viena (m. 1929)

 

– 1858: După unele surse, la această dată ar fi murit Barbu Lăutaru (pe numele său adevărat Vasile Barbu); staroste al lăutarilor din Moldova timp de 40 de ani, Barbu Lăutarul a fost unul dintre acei mari cântăreţi populari români care, prin creaţia şi felul lor de interpretare, au contribuit la formarea şi îmbogăţirea muzicii populare de tip lăutăresc, născută din îmbinarea elementelor de muzică populară românească cu elemente ale muzicii orientale, ale romanţei ruse şi elemente occidentale (n. 1799). NOTĂ: Alte surse dau ca an al morţii 1860

 

– 1860: S-a născut Dimitrie Popovici-Bayreuth, cântăreţ şi pedagog (m. 1927) – 155 de ani. NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 19 iulie 1860

 

– 1869: A murit Damaschin Bojincă, jurist și cărturar (n. 1802)

 

– 1883: S-a născut medicul Mihai Ciucă; bacteriolog, imunolog şi epidemiolog; unul dintre colaboratorii de bază ai dr. Ioan Cantacuzino; membru al delegaţiei române la Conferinţa de Pace de la Paris (1919-1920); membru titular al Academiei Române din 1938 (m. 1969)

 

– 1897: S-a născut fizicianul Alexandru Cişman; cercetări în feromagnetism, radiotehnică, biofizică, electroliză; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1967)

 

– 1916: S-a născut Neagu Djuvara, istoric, filosof al istoriei, memorialist, diplomat (a îndeplinit, între anii 1943 şi 1947, diferite misiuni diplomatice, în cadrul Ministerului de Externe); stabilit, din 1947, în Franţa, s-a numărat printre întemeietorii Comitetului de asistenţă pentru români, cu sediul la Paris; în 1990 s-a întors în ţară

 

– 1932: S-a născut regizorul de film, scenaristul şi actorul Gheorghe Naghi

 

– 1935: S-a născut poetul Ion Gheorghe – 80 de ani. NOTĂ: Unele surse (www.romlit.ro şi www.crispedia.ro) dau naşterea la 16 august 1935

 

– 1937: S-a născut Sorin Alexandrescu, critic, istoric şi teoretician literar; stabilit din 1975 în Olanda; profesor la Catedra de limbă română a Universităţii din Amsterdam; după 1990, s-a întors în România şi s-a implicat în proiectul de renovare şi modernizare a Bibliotecii Centrale Universitare

 

– 1938: Se semnează, la Sinaia, un acord între România, Marea Britanie şi Franţa (la care vor adera Germania şi Italia) prin care controlul navigaţiei pe Dunărea maritimă (de la Brăila la Marea Neagră) este lăsat în grija Guvernului român

 

– 1957: A murit poetul George Tutoveanu, afirmat în publicaţii sămănătoriste (n. 1872)

 

– 1977: S-a născut clericul musulman Murat Yusuf, şeful Cultului Musulman din România (din 15.IX.2005)

 

– 1998: A murit Iosif Sava, critic muzical şi realizator de emisiuni radio-tv. (a lucrat la Radioteleviziunea Română din 1968) (n. 1933)

 

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Phnom Penh: Vizita ministrului neo-zeelandez de externe, Murray McCully, în Cambodgia (18 şi 19 aug.)

 

– Atena: Se aşteaptă ca guvernul grec să ajungă la un acord cu creditorii privind cel de-al treilea împrumut

 

– Cape Town: Alianţa democratică, principalul partid de opoziţie din parlement, urmează să propună o procedură de destituire a preşedintelui Jacob Zuma

 

– Frankfurt: Cea de-a 8-a ediţie a Congresului european de Biotehnologie (18 – 20 aug.)

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1642: A murit pictorul italian Guido Reni (n. 1575)

 

– 1680: A fost organizată, din ordinul regelui Ludovic al XIV-lea, compania pariziană de teatru „Comedia Franceză” („Comédie-Française” sau „Théâtre-Française”), astăzi Teatrul Naţional al Franţei şi unul dintre cele mai prestigioase teatre europene, subvenţionat de stat şi în care se joacă un repertoriu clasic – 335 de ani

 

– 1685: S-a născut matematicianul englez Brook Taylor, ale cărui contribuții notabile sunt Teorema Taylor și Seriile Taylor (m. 1731) – 330 de ani

 

– 1750: S-a născut Antonio Salieri, compozitor şi dirijor italian (m. 1825) – 265 de ani

 

– 1774: S-a născut exploratorul american Meriwether Lewis (m. 1809)

 

– 1830: S-a născut Franz-Joseph I de Habsburg, împărat al Austriei (1848-1916) şi rege al Ungariei (1867-1916); a înăbuşit Revoluţia de la 1848-1849 din Ungaria şi Transilvania şi a reprimat mişcările naţionale din Imperiul Habsburgic, restabilind absolutismul; în timpul său s-a creat statul dualist Austro-Ungaria (1867); a participat la înfăptuirea Triplei Alianţe (bloc politic şi militar constituit, în 1882, prin aderarea Italiei la Alianţa dintre Germania şi Austro-Ungaria, încheiată în 1879) şi a dus o politică expansionistă în sud-estul Europei (m. 1916) – 185 de ani

 

– 1835: A murit chimistul german Friedrich Stromeyer (n. 1776) – 180 de ani

 

– 1849: S-a născut compozitorul francez (Benjamin Louis) Paul Godard (m. 1895)

 

– 1850: A murit Honoré de Balzac, critic literar, eseist, jurnalist şi scriitor francez (n. 1799) – 165 de ani

 

– 1873: S-a născut tenorul austriac Leo Slezak (m. 1946)

 

– 1876: S-a născut mineralogul ceh František Slavík; bun cunoscător al zăcămintelor din Transilvania şi Banat; membru de onoare străin al Academiei Române din 1937 (m. 1957)

 

– 1909: S-a născut regizorul francez de film Marcel Carné (m. 1996). NOTĂ: Majoritatea surselor franceze dau ca an al naşterii 1909, alte surse dau şi anul 1906

 

– 1922: S-a născut Alain Robbe-Grillet, romancier, eseist şi scenarist francez (m. 2008)

 

– 1929: S-a născut scriitorul rus Anatoli Kuzneţov (m. 1979)

 

– 1933: S-a născut Roman Polanski (pe numele său adevărat Roman Liebling), actor, regizor de film, scenarist şi producător francez de origine poloneză

 

– 1936: S-a născut Robert Redford, actor, producător şi regizor american de film. NOTĂ: Unele surse (www.leninimports.com/robert_redford.htmlwww.superiorpics.com/robert_redford/) dau ca an al naşterii 1937

 

– 1940: A murit industriaşul american Walter Chrysler; în 1925 a fondat compania de automobile care-i poartă numele (n. 1875) – 75 de ani

 

– 1949: Întemeierea Agenţiei Germane de Presă – DPA (Deutsche Presse Agentur), cu sediul la Hamburg

 

– 1952: S-a născut actorul american Patrick Swayze (m. 2009)

 

– 1969: S-a născut Edward Norton, actor, scenarist, regizor şi producător american

 

– 1983: S-a născut cântăreţul şi compozitorul britanic de origine libaneză Mika (născut Michael Holbrook Penniman, Jr.)

 

– 1990: A murit psihologul american Burrhus Frederic Skinner; contribuţii în teoria behaviorismului („cutia lui S”); lucrările sale au influenţat metodele de studiere a comportamentului uman (n. 1904) – 25 de ani

 

– 1998: A murit chimistul ceh Otto Wichterle, inventatorul lentilelor de contact (n. 1913)

 

– 2009: A murit Kim Dae-jung, fost preşedinte sud-coreean între anii 1998 şi 2003, şi câştigător al Premiului Nobel pentru Pace în anul 2000 (n. 1924)

 

– 2011: A murit desenatorul francez de origine suedeză Jean Tabary; şi-a început cariera de desenator în 1956 în revista “Vaillant”, care avea să se numească apoi “Pif”, publicaţie care ajungea şi în România în timpul comunismului. Aici, Tabary publică seriile sale cu personaje devenite celebre: Totoche sau Corinne şi Jeannot. Din 1962, împreună cu René Goscinny (scenaristul lui Asterix şi Obelix sau Lucky Luke), Tabary îl desenează pe Iznogoud, „vizirul care vrea să devină calif în locul califului” (n. 1930)

 

– 2012: A murit Scott McKenzie (născut Philip Wallach Blondheim), reprezentant de seamă al curentului flower power pop din anii ’60 şi interpret al celebrei piese, din 1967, „San Francisco (Be Sure To Wear Flowers In Your Hair)” (n. 1939)

%d blogeri au apreciat: