Connect with us

National

Consiliul Naţional al Elevilor cere sprijinul UE pentru rezolvarea problemei transportului

Published

on

Consiliul Naţional al Elevilor a transmis, în cursul zilei de ieri, scrisori deschise către grupurile parlamentare din Parlamentul European prin care au cerut să se alăture demersului prin care Ordonanţa de urgenţă nr. 51/2019 să fie respinsă de parlamentarii din România. De asemenea, structura de reprezentare a tuturor elevilor din România a sesizat Comisia Europeană pentru a interveni în rezolvarea problemei privind transportul pentru elevi pe plan naţional care se datorează OUG 51 – ordonanţa care a eliminat transportul elevilor din sfera serviciilor de transport public.

O dată cu aprobarea OUG 51/2019, transportul a fost eliminat din sfera serviciilor publice, fapt care oferă autonomie operatorilor de transport pentru a nu subvenţiona transportul elevilor şi elimină, astfel, orice obligaţie contractuală pentru ca aceştia să îşi asume măsurile necesare pentru a garanta transport echitabil pentru elevi. Această ordonanţă de urgenţă este în contradicţie cu un act normativ superior, anume Regulamentul (CE) nr. 1370/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar şi rutier de călători şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1191/69 şi nr. 1107/70 ale Consiliului.

De asemenea, în perioada următoare, se vor canaliza toate eforturile reţelei de elevi reprezentanţi din România pentru a pune presiune pe parlamentari, astfel încât aceştia să respingă OUG 51/2019 şi să nu uite că votul lor trebuie să fie ghidat de valorificarea Educaţiei ca prioritate naţională.

„Toate grupurile parlamentare europene au fost informate cu privire la ceea ce se întâmplă în România la momentul actual – am cerut sprijin de la toate instituţiile europene pentru a pune presiune pe parlamentarii României. Aceştia trebuie să conştientizeze importanţa votului lor – ei nu au fost aleşi ca reprezentanţi ai cetăţenilor pentru a face jocurile operatorilor de transport, ci pentru a se asigura că statul lucrează pentru cetăţeni. Şi cum altfel ar putea statul să lucreze pentru cetăţean dacă nu prin asigurarea educaţiei incluzive şi pentru garantarea accesului la educaţie, prin servicii sociale, pentru fiecare copil?”, a declarat Antonia-Laura Pup, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

ULTIMA ORĂ

International14 ore ago

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului respinge efectul rachetelor trimise de SUA către Ucraina în contextul conflictului

Rachetele cu rază lungă de acțiune trimise de Statele Unite Ucrainei nu vor schimba rezultatul războiului, a afirmat purtătorul de...

modern white car with world health organization flag and sticker modern white car with world health organization flag and sticker
National15 ore ago

Biroul Regional OMS pentru Europa se întâlnește în premieră în România

Timp de două zile, Biroul Regional OMS pentru Europa şi România se întâlneşte pentru prima dată în ţara noastră, sub...

plants inside of a greenhouse at a botanical garden plants inside of a greenhouse at a botanical garden
Regional15 ore ago

Consiliul Local Craiova aprobă construirea unei sere tropicale în Grădina Botanică

În cadrul ședinței ordinare de astăzi, Consiliul Local Craiova a dat undă verde studiului de fezabilitate și indicatorilor tehnico-economici pentru...

Regional15 ore ago

Recepționarea lucrărilor la D.J. 652A, programată pentru marți, 30 aprilie

Consiliul Județean Dolj anunță recepționarea lucrărilor la Drumul Județean 652A, programată pentru marți, 30 aprilie. După luni de efort și...

Regional15 ore ago

Consiliul Județean Vâlcea aprobă proiecte ambițioase: Trei noi clădiri de spital pentru modernizarea infrastructurii medicale

În cadrul ședinței ordinare desfășurate joi, 25 aprilie 2024, Consiliul Județean Vâlcea a dat undă verde unor proiecte majore pentru...

Regional15 ore ago

Weekend animat în povestea Târgului de Paște din Craiova

Continuăm periplul prin basmul “Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” în weekendul 26 – 28 aprilie 2024, în cadrul...

dry plant under blue sky dry plant under blue sky
Regional15 ore ago

Atenționare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara

Meteorologii au emis o informare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara, valabilă până mâine dimineață, la ora...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON