Connect with us

Evenimente

Gala Premiilor filialei Craiova a USR

Ca de obicei, întalnirea de sfârşit de an a scriitorilor olteni s-a aflat sub semnul prieteniei şi al bucuriei de a fi împreună.

Published

on

cosov

Luna decembrie aduce, în fiecare an, Gala premiilor filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor din România, un moment aşteptat de întreaga suflare scriitoricească. Gazduită, astăzi, de Secţia de Ştiinţele Naturii a Muzeului Olteniei, festivitatea a fost moderată de preşedintele filialei, universitarul şi criticul Gabriel Coşoveanu. Componenţa juriului a fost următoarea: Marian Barbu, Ioan Lascu, Ion Floricel, Constantin M. Popa, preşedinte – Gabriel Coşoveanu.

carte cris

Premiul “Cartea anului 2014” a încununat trei contribuţii literare: Cornel Mihai Ungureanu pentru volumul de teatru “Soţii, prietene, amante” ; Viorel Mirea pentru volumul de versuri “Luntrea goliciunilor” şi Cristian Liviu Burada pentru cartea de poeme “Fel de învăţături”. Premiul “Opera omnia” i-a fost acordat scriitoarei Ileana Roman, iar două premii pentru excelenţă s-au îndreptat către scriitorii Tudor Nedelcea şi Toma Grigorie.

ULTIMA ORĂ

International11 ore ago

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului respinge efectul rachetelor trimise de SUA către Ucraina în contextul conflictului

Rachetele cu rază lungă de acțiune trimise de Statele Unite Ucrainei nu vor schimba rezultatul războiului, a afirmat purtătorul de...

modern white car with world health organization flag and sticker modern white car with world health organization flag and sticker
National11 ore ago

Biroul Regional OMS pentru Europa se întâlnește în premieră în România

Timp de două zile, Biroul Regional OMS pentru Europa şi România se întâlneşte pentru prima dată în ţara noastră, sub...

plants inside of a greenhouse at a botanical garden plants inside of a greenhouse at a botanical garden
Regional11 ore ago

Consiliul Local Craiova aprobă construirea unei sere tropicale în Grădina Botanică

În cadrul ședinței ordinare de astăzi, Consiliul Local Craiova a dat undă verde studiului de fezabilitate și indicatorilor tehnico-economici pentru...

Regional11 ore ago

Recepționarea lucrărilor la D.J. 652A, programată pentru marți, 30 aprilie

Consiliul Județean Dolj anunță recepționarea lucrărilor la Drumul Județean 652A, programată pentru marți, 30 aprilie. După luni de efort și...

Regional12 ore ago

Consiliul Județean Vâlcea aprobă proiecte ambițioase: Trei noi clădiri de spital pentru modernizarea infrastructurii medicale

În cadrul ședinței ordinare desfășurate joi, 25 aprilie 2024, Consiliul Județean Vâlcea a dat undă verde unor proiecte majore pentru...

Regional12 ore ago

Weekend animat în povestea Târgului de Paște din Craiova

Continuăm periplul prin basmul “Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” în weekendul 26 – 28 aprilie 2024, în cadrul...

dry plant under blue sky dry plant under blue sky
Regional12 ore ago

Atenționare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara

Meteorologii au emis o informare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara, valabilă până mâine dimineață, la ora...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON